Google si HTC Corporation au anuntat astazi un acord definitiv in cadrul caruia anumiti angajati HTC – dintre care multi lucreaza deja impreuna cu Google pentru a dezvolta smartphone-urile Pixel – se vor alatura companiei Google. Ca parte a tranzactiei, HTC va primi 1,1 miliarde USD cash din partea Google. Separat, Google va primi o licenta non-exclusiva asupra proprietatii intelectuale (IP) a HTC.

Acest acord vine in sprijinul continuarii strategiei HTC pentru marca sa de smartphone-uri, permitand un portofoliu de produse optimizat, precum si o mai mare eficienta operationala si flexibilitate financiara. HTC lucreaza la urmatorul telefon varf de gama, dupa lansarea modelului HTC U11 din acest an. HTC va continua si construirea ecosistemului de realitate virtuala necesar cresterii business-ului VIVE, in acelasi timp investind si in alte tehnologii de generatie noua, inclusiv Internet of Things, realitatea augmentata si inteligenta artificiala.

Pentru Google, acest acord intareste si mai mult angajamentul sau fata de domeniul smartphone-urilor, precum si nivelul general de investitii in dezvoltarea incipientei sale divizii de hardware. Pe langa echipa de profesionisti experimentati si talentati, Google va continua sa aiba acces la IP-ul HTC, pentru a sprijini familia de smartphone-uri Pixel. In plus, pentru Google acest acord reprezinta si o investitie semnificativa in Taiwan, ca punct central esential al inovatiei si tehnologiei.

Tranzactia, supusa aprobarilor normative si conditiilor obisnuite de incheiere, urmeaza a fi finalizata la inceputul anului 2018.

Evercore a servit drept consilier financiar pentru HTC, iar Gibson Dunn si Tsar & Tsai drept consilieri juridici. Lazard a fost consilier financiar pentru Google, iar Cleary Gottlieb si Lee & Li drept consilieri juridici.

Citeste si:
Alianta gigantilor: Apple, Amazon, IKEA, pentru smart homes
Alianta gigantilor: Apple,...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Iranul acuza Europa ca a sacrificat acordul nuclear