Confirmarea trendului ascendent pe care se afla compania romaneasca a venit la inceputul anului trecut, cand Zitec a atras o investitie de peste 1,7 milioane de euro din partea eMAG. In 2017, Zitec si-a extins echipa, aceasta numarand in prezent peste 160 de specialisti in dezvoltare software si marketing digital si a deschis al doilea birou din Romania, la Brasov.

Anul 2017 a fost pentru Zitec si un an de investitii in produsele proprii: Regista.ro, o aplicatie care asigura gestiunea electronica a registrului de intrari si iesiri din organizatii cu flux mare de documente, si o solutie inovativa de crestere a performantei echipelor ce va fi lansata in acest an. Cele mai multe proiecte dezvoltate de Zitec anul trecut au fost solutii software de automatizare a afacerilor, solutii online in zona Fintech, precum si solutii personalizate de e-commerce. De asemenea, serviciile diviziei de Digital Marketing au avut o crestere de peste 40% fata de anul 2016, atragand 17 clienti noi in portofoliu.

Unul dintre cele mai notabile demersuri derulate de Zitec la nivel national in anul 2017 a fost programul intensiv de consultanta practica in online, dezvoltat in parteneriat cu Google, pentru antreprenori din Bucuresti, Iasi, Brasov si Constanta. Acestia au beneficiat de sfaturi practice si consultanta in digital de la experţi instruiti de Zitec in hub-urile regionale.

“Anul 2017 a insemnat pentru noi o perioada de dezvoltare continua si crestere, atat la nivel de venituri, inclusiv prin accesari de granturi pentru produsele software proprii, cat si la nivel de echipa si portofoliu de clienti. Planurile noastre pentru anul 2018 se indreapta catre investitii in propriile produse, dezvoltarea activitatii departamentului specializat in consultanta pentru accesarea de granturi pentru partenerii nostri, precum si pe marirea portofoliului de solutii online in zona Fintech”, a declarat Alexandru Lapusan, CEO si fondator Zitec.

Cozic, Entersoft: Ati fi...
Citeste si: Cozic, Entersoft: Ati fi surprinsi cati clienti nu stiu ce isi doresc!

Peste 30% din veniturile companiei provin din proiecte externe, dezvoltate pentru partenerii din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elvetia, Italia sau Olanda. Clientii Zitec activeaza in industrii variate precum fintech, logistica sau e-commerce. Printre cei mai importanti clienti internationali ai Zitec se numara The FundWorks, Sandton Capital, TechSoup Global, Amadeus, iELM, iar in Romania: SameDay Courier, PayU, Flanco, Depanero, Noriel, Preturi Pentru Tine, InstantFactoring.com sau Network One Distribution.