Afla ce inseamna sa ai un startup fintech, alaturi de fondatori si investitori din comunitatea startup. Inscrie-te si participa gratuit, timp de doua weekenduri la sesiunile intensive de invatare Elevator Lab Bootcamp.

Elevator Lab Bootcamp 2019 este un program de educatie antreprenoriala, dezvoltat de Raiffeisen Bank si TechHub Bucharest, care se adreseaza profesionistilor din domeniul financiar si tuturor celor care planuiesc sa porneasca un startup fintech.

Fie ca-si doresc sa faca trecerea de la angajat la antreprenor sau sunt la inceput de drum intr-un business, programul ghideaza participantii prin toate etapele construirii unui startup tech.

Daca ai identificat o problema ce poate fi rezolvata cu ajutorul tehnologiei, intr-un domeniu specific serviciilor financiare, poti aplica aici, doar cu o idee, pana pe 6 mai. Te poti inscrie atat individual, cat si ca parte a unei echipe.

In Bootcamp vei participa la prezentari si workshop-uri practice, in doua weekenduri cu sesiuni intensive de invatare (17 - 19 mai si 7 - 9 iunie). Traineri si mentori vor fi fondatori de startup-uri ori investitori, care vor impartasi din experienta lor de a dezvolta un produs tech in Romania.

Ce vei invata in Elevator Lab Bootcamp ?

  • Care sunt etapele de dezvoltare ale unui startup si cum sa atragi oamenii potriviti in echipa ta, afli de la Shane Freeman, fondator www.okapihq.com si autor al cartii SaaS Field Manual Framework;
  • Cum sa validezi ideea ta de produs vei discuta cu Mircea Vadan, Managing Partner Activize;
  • Cum sa alegi investitorul potrivit pentru startup-ul tau afli de la Cristian Munteanu, Managing Partner Early Game Venture Capital;
  • Care sunt aspectele legale pe care trebuie sa le ai in vedere in construirea unui startup de la Tudor Stanciu, Co-Founder Digital 2 Law;
  • Care sunt canalele de achizitie potrivite si etapele din ciclul de viata al clientilor de la George Dita, Partner & Lead Innovation Consultant WiseUp;
  • Cum sa dezvolti parteneriate la nivel global pentru startup-ul tau de la Mihai Anghel, Co-Founder & Business Manager al GloriaFood;
  • Storytelling si cum sa pregatesti un pitch deck impreuna cu Ciprian Borodescu, Co-Founder & CEO of MorphL and Mircea Vadan.

Pe langa prezentari si workshopuri vei participa la o serie de sesiuni de mentorat alaturi de fondatori de startup-uri din Romania precum: Eduard Burghelia - Confidas, Mircea Capatana - Smart Bill, Alexandra Anghel - MorphL, Adina Visan - Socialinsider, Daniel Nicolescu - SymphoPay.

Criteriile de selectie ale aplicantilor sunt capacitatea de a descrie coerent ideea/solutia propusa si experienta fondatorului sau a echipei. Vor fi selectati maximum 15 participanti in Elevator Lab Bootcamp, iar finalistii vor fi anuntati pe 13 mai.

Castigatorii programului vor beneficia si de un training de 2 saptamani in Viena, cu toate costurile incluse, in cadrul Digital Entrepreneurship Summer Program 2019.

Elevator Lab Bootcamp se desfasoara in Romania ca parte a celui mai mare program de parteneriate intre fintech-uri si companii din Europa Centrala si de Est, Elevator Lab, organizat de Raiffeisen Bank International.