Producatorul de dispozitive portabile Fitbit Inc poarta discutii cu o banca de investitii in legatura cu posibilitatea analizarii unei vanzari, pe fondul provocarilor intampinate in tranzitia de la bratari de fitness la ceasuri inteligente, au declarat pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Fitbit are probleme in a castiga teren pe segmentul ceasurilor inteligente in conditiile in care Apple si Samsung au cucerit o parte mare din piata cu dispozitive mai sofisticate. Intre timp pozitia dominanta pe care o are Fitbit pe segmentul bratarilor de fitness continua sa se reduca ca urmare a ofertelor mai ieftine venite din partea unor companii precum Huawei si Xiaomi.

Sursele citate de Reuters sustin ca Fitbit a purtat discutii cu banca de investitii Qatalyst Partners cu privire la oportunitatea demararii unor discutii cu posibili cumparatori. Sursele au precizat ca Fitbit nu a decis inca daca va urma o procedura de vanzare si nu exista nicio certitudine ca va face acest lucru.

Imediat dupa publicarea acestor informatii actiunile Fitbit au crescut cu 22% pana la 4,48 dolari pe actiune, ceea ce ofera companiei o capitalizare de piata de peste 1,1 miliarde dolari.

In luna iulie a acestui an Fitbit si-a redus estimarile de venit pentru 2019, dand vina pe vanzarile dezamagitoare ale ultimului sau smartwatch, Versa Lite. Ulterior, in luna august, Fitbit a semnat un contract cu guvernul din Singapore pentru a furniza bratari de fitness si servicii in cadrul unui program de sanatate care ar putea sa se extinda pana la un milion de utilizatori. Tot in luna august, Fitbit a lansat un nou smartwatch, Versa 2, care include asistentul vocal Alexa, precum si posibilitatea de a face plati online si stocarea de muzica pe dispozitiv.

Sursa foto: Facebook Fitbit

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri