AROBS Transilvania Software a devenit actionar majoritar al firmei SoftManager SRL, preluand platforma de solutii de management SoftManager CRM+ de la Arroganet Solutions SRL.

Softmanager CRM+ este un produs software de tip enterprise solutions, dezvoltat de o firma IT din Ploiesti, care pune la dispozitia celor peste 300 de clienti din Romania, un ansamblu de instrumente si proceduri de gestiune a datelor, menite sa imbunatateasca relatiile si interactiunile cu clientii existenti sau potentiali ai unei organizatii. Clientii SoftManager CRM+ activeaza in domenii de activitate diverse, de la vanzari de utilaje, servicii pentru intreprinderi, companii de recrutare si plasare a fortei de munca, la investitii imobiliare sau servicii medicale.

SoftManager CRM+ este o solutie atipica, creata anume pentru piata romaneasca, pentru necesitatile de implementare ale proceselor interne ale companiilor mici sau medii din Romania. In fapt, produsul ofera, dincolo de un sistem CRM obisnuit, componente dezvoltate pentru activitati de Productie, Service, Financiar, Marketing, Project Management, Analiza si ofera o alternativa pentru solutiile CRM, cunoscute la nivel global, la un cost mult mai accesibil. Costul pentru un cont de user al SoftManager CRM+ este de aproximativ 2 lei pe zi.

Voicu Oprean, Founder & CEO AROBS, declara: "Echipa SoftManager CRM+ este foarte bine pregatita si competenta, iar impreuna cu ei vom dezvolta si vom consolida produsul, ducandu-l la urmatorul nivel. Intrarea in actionariatul SoftManager este aliniata cu strategia noastra de solutii enterprise pentru clientii nostri. Solutiile AROBS sunt folosite de peste 8000 de clienti din Romania. Noua investitie continua strategia noastra de crestere prin achizitii in Romania si in Europa de Est, pentru a ne consolida pozitia pe piata si de a oferi servicii si produse targetate clientilor AROBS".

Arthur Putineanu, CO-Founder & CEO SoftManager, a declarat: "Solutia Softmanager CRM+ este o platforma care ajuta la implementarea strategiei de business si a proceselor complexe la nivel de companie. De regula, acest tip de procese se implementeaza intr-o companiei prin aplicatii ERP, mai costisitoare. Sunt foarte optimist in ceea ce priveste viitorul firmei in grupul AROBS si, prin parteneriatul nou format, am convingerea ca aplicatia SoftManager CRM+ va avea parte de o crestere exploziva pe piata romaneasca si in Europa de Est, de o dezvoltare mult mai rapida avand acum deschiderea catre portofoliul de clienti ai AROBS. Totodata vine ca si o extindere a solutiei Optimall SFA by AROBS, care se adreseaza in mod special industriei FMCG."

Din 1998, AROBS s-a specializat in furnizarea de solutii software pentru diverse industrii globale, incluzand Automotive Engineering, Travel Software & Hospitality Solutions, Life Sciences, IoT, Cloud application development - Enterprises. In cei peste 20 de ani de la infiintare, AROBS Transilvania Software si-a dezvoltat propria linie de produse pentru piata interna cum ar fi Optimall SFA si TrackGPS, iar, de curand, AROBS a preluat doua produse destinate managementului resurselor umane, prin achitizia UCMS. In prezent, peste 900 de angajati si colaboratori lucreaza in birourile AROBS din Romania - Cluj-Napoca, Targu Mures, Baia Mare, Arad, Suceava, Iasi si Bucuresti. In plus, compania are filiale internationale in Germania, Ungaria, Republica Moldova, Indonezia si precum si in Olanda si Belgia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri