Apple a conceput măşti destinate personalului spitalicesc, care acoperă în întregime faţa, şi va putea produce 1 milion de măşti pe săptămână, a anunţat directorul-general al companiei Tim Cook pe Twitter, potrivit AFP.

Patronul Apple a explicat că aceste măşti, care vor fi fabricate din plastic transparent şi care vor acoperi întreaga faţă, au fost concepute de către "proiectanţi de produse, echipe de inginerie şi ambalare şi de către furnizori" ai grupului, scrie Agerpres.

Ritmul de producţie va fi de un milion pe săptămână. Aceste măşti - care au început să fie produse încă din weekend - vor fi destinate SUA într-o primă etapă. Ele vor fi produse deopotrivă în Statele Unite şi în China.

În mesajul difuzat pe Twitter, Tim Cook a precizat, între altele, că Apple a reuşit să achiziţioneze 20 de milioane de măşti chirurgicale de la furnizori din întreaga lume.

Astfel, compania producătoare de calculatoare şi telefoane se alătură întreprinderilor care şi-au modificat liniile de producţie pentru a răspunde la penuria de măşti, aşa cum au făcut-o companii italiene precum Prada şi Lamborghini.

În Italia, Giorgio Armani produce în prezent combinezoane de protecţie, iar în Spania inginerii de la Renault au conceput viziere şi măşti care au fost apoi produse pe imprimante 3D disponibile în fabricile care şi-au suspendat activitatea obişnuită.

În SUA, preşedintele Donald Trump a ordonat constructorului de automobile american General Motors (GM) să producă aparate de respiraţie artificială, notează AFP.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri