Restricționarea competiției în domeniul echipamentelor pentru infrastructura 5G ar avea un impact negativ semnificativ asupra costurilor operatorilor și economiei în general, fiind estimat la peste 9 miliarde de euro. Studiul Oxford Economics arată că aproximativ 2,4 milioane de români vor avea acces întârziat la 5G în cazul restricționării competiției pe această piață, precizează reprezentanții companiei print intermediul unui comunicat de presă.

Rețelele 5G vor îmbunătăți experiențele consumatorilor și vor crește performanțele operatorilor economici, datorită vitezei mai mari de transmitere a datelor și a unei conexiuni mai stabile.

Reprezentanții companiei precizează că, pe piața românească, HUAWEI și-a început activitatea în 2003, înregistrând creșteri în fiecare an și reușind astfel să creeze peste 2.200 de locuri de muncă direct și alte 4.000 de locuri de muncă în rețeaua de parteneri. În 2018, potrivit unui studiu realizat de Oxford Economics pentru HUAWEI, contribuția companiei la PIB-ul României a fost de 219 mil. euro, dublu față de 2014.

Valoarea taxelor și impozitelor plătite către stat s-a ridicat la 83 mil. euro în 2018, în creștere cu 50% față de 2014, în termeni reali.

În contextul unei așteptate scăderi economice, generate de pandemia de coronavirus, existența unei piețe competitive pentru infrastructura 5G ar aduce beneficii pentru economie, arată studiul Oxford Economics. Pe de altă parte, o competiție restricționată, prin eliminarea unui jucător, ar genera un impact negativ în economie pe parcursul următorilor 15 ani.

Sursa foto: DANIEL CONSTANTE / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri