Zitec achiziționează compania românească Under Development Office, înființată în anul 2011, pentru a-și dezvolta linia de business ce ține de dezvoltare de produse blockchain și mobile.

”Linia de mobile și blockchain este una dintre liniile de business pe care nu am reușit să o construim la Zitec. Avem specialiști din ambele zone, proiecte în portofoliu, dar nu am reușit să ajungem unde ne doream noi. Ne-a lipsit fix echipa de management care să coordoneze această zonă. Aveam varianta de a subcontracta, însă am decis că nu aceasta este calea deoarece apar unele bariere. De aceea am ales să mergem pe această cale, de a face o achiziție. Under Development Office au lucrat pentru clienți din portofoliul nostru, ei vor continua să funcționeze integral pe o linie de business separată”, a precizat Alexandru Lăpușan, CEO și cofondator Zitec, care nu a făcut însă publică suma plătită pentru această achiziție.

Zitec, ce se așteaptă la o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro în 2020, tintește venituri de un milion de euro în anul următor din segmentul de mobile development și blockchain. Reprezentanții Under Development Office consideră că industriile cu un apetit crescut pentru adopția blockchain sunt reprezentate de cea financiară sau de real-estate, potențial ridicat fiind observat și în administrația publică, având în vedere programele anunțate de Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Under Development Office a fost fondată în 2011 de Iulian Oprea, Ștefan Gergely și Dan Cernau. Compania, a realizat peste 100 de proiecte care au inclus design-ul și dezvoltarea de aplicații web și aplicații mobile pentru clienți precum Carrefour, BRD, Medicover, Transavia, Auchan sau Gibraltar Blockchain Exchange.

Agenția este renumită și ca fiind printre primele și cele mai populare companii de blockchain development din Europa, cu proiecte în diferite domenii precum transport, bancar, fintech, identitate digitală, lifestyle & entertainment.

“După aproape 10 ani în care am învățat cum să construim valoare pentru clienții din piețele de mobile și blockchain development la nivelul Europei, ne-am alăturat în formulă completă echipei Zitec, pentru ca împreună să oferim clienților o gamă completă de servicii în zona digitală și să sprijinim oamenii și organizațiile lor să înceapă ori să accelereze procesele de transformare digitală”, a adăugat Iulian Oprea, CEO & Founding Partner Under Development Office.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri