Te numeri printre persoanele care încă lucrează de acasă în aceste zile? După cum probabil ți-ai dat seama până acum, modul în care îți configurezi biroul de acasă și dispozitivele pe care le folosești îți influențează starea de productivitate. O pereche de căști performante reprezintă o parte esențială a acestei configurații. Căștile potrivite te pot ajuta să te izolezi de zgomotul din jur și să te concentrezi asupra sarcinilor pe care le ai de îndeplinit.

Ce caracteristici ar trebui să aibă o pereche de căști ideale pentru munca la domiciliu? Nu numai că ar trebui să ofere o calitate a sunetului și un confort de top (deoarece le vei purta ore în șir), dar ar trebui să includă și caracteristici excelente de comunicare pentru apeluri vocale, ceea ce include orice fel de conversații video. O bună izolare a zgomotului este esențială, la fel ca și posibilitatea de a-ți auzi propria voce în căști în timp ce vorbești (astfel încât să nu ajungi să strigi). O durată de viață bună a bateriei este, de asemenea, utilă. În cele din urmă, împerecherea Bluetooth în mai multe puncte, care îți permite să comuți cu ușurință între două dispozitive, este o altă caracteristică demnă de luat în seamă în mediul home-office. Căștile fără fir se pot conecta la telefon și îți permit să vorbești chiar și atunci când te afli la zeci de metri distanță de birou.

Jabra, unul dintre cele mai importante branduri din lume, specializat în echipamente audio, a știut întotdeauna că munca la distanță va lua amploare, însă acest lucru a fost accelerat odată cu pandemia. Echipa de cercetare și dezvoltare a companiei se asigură că Jabra este întotdeauna cu un pas înainte, oferind soluții inovatoare și de viitor atunci când este nevoie cel mai mult de ele.

Cel mai recent model din excelenta gamă Evolve2 de la Jabra, Jabra Evolve2 65, este unul dintre cele mai avansate modele de căști de pe piața actuală. Căștile Evolve2 65 fără fir sunt ușor de conectat la computer sau la telefon și oferă o calitate excelentă a sunetului și anulare de top a zgomotului, fiind la fel de potrivite atât pentru efectuarea de apeluri, cât și pentru a asculta muzică. Aceste căști excepțional de versatile sunt disponibile într-o gamă largă de variante.

Căștile Evolve2 65 oferă cea mai mare autonomie a bateriei (37 de ore), datorită conectivității Bluetooth 5.0. Difuzoarele puternice de 40mm oferă un sunet clar fără întreruperi pentru muzică și apeluri. Pernuțele din spumă cu memorie creează o etanșare moale în jurul urechilor, care blochează în mod pasiv zgomotul de fond și oferă confort pe tot parcursul zilei.

Când ești acaparat de prea multe sarcini, funcția Busylight le va comunica celor din jurul tău că ești ocupat și nu poți fi întrerupt.

Căștile Jabra Evolve2 65 funcționează cu toate platformele de comunicații unificate (UCC) pentru o colaborare cu adevărat productivă.

Căștile Jabra Evolve2 65 reprezintă o investiție care nu-și pierde valoarea în viitor. Acestea pot fi comandate de la Ingram Micro Distribution – distribuitor autorizat Jabra în România.

Atunci când lucrezi de acasă, este important să rămâi conectat. Căștile Jabra Evolve2 65 te ajută să te concentrezi mai ușor și să colaborezi cu colegii într-un mod cât mai facil. Astfel, rămâi productiv pe tot parcursul zilei. Dar există oare și alte obiceiuri care ne pot face mai productivi?

Iată șase elemente esențiale pentru a-ți configura spațiul de lucru de acasă și pentru a rămâne productiv.

  1. Stabilește-ți o zonă de lucru bine delimitată. Nu trebuie neapărat să fie o cameră separată, însă trebuie să fie un spațiu delimitat care să te țină departe de zgomote, distrageri și dezordine. Încearcă să găsești un loc cu iluminare naturală, o bună ventilație și o suprafață de lucru ergonomică.
  2. Creează-ți obiceiuri care te ajută să-ți începi ziua de lucru. Este mai simplu să lucrezi în pijamale, fără să iei micul dejun, dar dacă faci un duș și te îmbraci în haine office, chiar dacă ești acasă, vei stabili rutine sănătoase și, mental, te vei orienta mai ușor către task-uri, devenind astfel mai productiv.
  3. Creează-ți spațiul de lucru virtual. Fie că este vorba de furnizorii de internet, de software de comunicații sau de un sistem audio profesional care funcționează cu Teams, Zoom sau alte platforme video și de comunicații, un ecosistem tehnologic funcțional va fi esențial pentru a-ți permite comunicarea și colaborarea.
  4. Comunică zilnic. În lipsa unei prezențe fizice și în contextul schimbării obiceiurilor și rutinelor zilnice, este important să găsești noi modalități de a comunica cu colegii tăi.
  5. Ai grijă de sănătatea ta. De multe ori, pare că nu e niciodată momentul potrivit pentru a lua o pauză și, chiar dacă munca la distanță te poate ajuta să echilibrezi viața profesională și cea privată, poate fi dificil să te deconectezi. Menține o structură a zilelor de lucru și asigură-te că incluzi suficiente pauze.
  6. Stabilește reguli în ce privește munca și familia. Stabilește limite clare în ce privește munca pentru a te asigura că nu ești „mereu activ”, cu intenția clară de a separa lucrul de acasă de viața personală.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Setari Cookie-uri