CERT-RO și ProDefence colaborează la o campanie de avertizare a unui număr consistent de utilizatori din România, ale căror conturi au fost compromise, iar datele corespondente au fost publicate pe DarkWeb.

Aproximativ 50.000 de conturi din România au fost identificate, dintr-o listă cifrată la 11 milioane. Dintre acestea, regăsim peste 2000 de domenii.ro. Lista conturilor personale și profesionale ale victimelor aparțin, atât domeniului instituțional, cât și celui privat.

Principalele domenii afectate provin din zona conturilor de e-mail, servere și pagini web, platforme de vânzări online, platforme de social media, organisme guvernemanetale, instituții publice, domeniul energetic și cel financiar-bancar.

Alexandru Ciprian Angheluș (ProDefence), Oana Buzianu (Wintech) și Mircea Scheau (Universitatea din Craiova) au publicat recent, cu sprijinul ISACA România și CERT-RO, un studiu referitor la acest caz. Studiul are ca subiect utilizarea profilelor (profiling) de către atacatori, pentru a lansa atacuri precise, de succes, împotriva ‘factorului uman’ din interiorul unei organizații și poate fi descărcat se pe site-ul cert.ro la acest LINK.

Într-o lume în care unele acțiuni din mediul online ale utilizatorilor sunt monitorizate constant, profiling-ul ridică întrebări serioase și solicită răspunsuri urgente cu privire la confidențialitate, atunci când informațiile private pot fi deduse din seturi de date mai mici sau mai mari.

”Recomandarea noastră este ca utilizatorii notificați să își schimbe parolele folosite pe platformele instituțiilor publice, social media, email, servere și orice alte servicii unde se autentifică cu ajutorul acelor date compromise. Acolo unde este posibil, activați autentificarea în 2 pași (2FA), pentru a evita pierderea aceesului la cont, în cazul în care parola a fost deja compromisă”, notează CERT-RO.

Sursa foto: Tero Vesalainen / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri