Administrația poloneză a decis anul acesta să extindă un program gândit inițial pentru a ajuta companiile IT din Belarus să se relocheze în Polonia, ca urmare a tensiunilor din țara condusă de către Alexander Lukashenko. Despre program, dar și despre strategia Poloniei în ceea ce privește atragerea investițiilor străine și susținerea business-urilor locale în extinderea pe alte piețe am discutat cu Agnieszka Szweda, expert în cadrul Agenției Poloneze de Investiții și Comerț.

Activitatea agenției a luat startul la începutul anilor 90, perioadă în care se ocupa în principal de atragerea investițiilor străine în Polonia, iar un moment important care a declanșat dezvoltarea accelerată a operațiunilor l-a reprezentat aderarea Poloniei la Uniunea Europeană în 2004, conform precizărilor făcute de Szweda.

După 17 ani de la acel moment, nevoile companiilor poloneze, dar și strategia agenției în ceea ce privește atragerea investițiilor poloneze a trecut dincolo de granițele blocului comunitar. Szweda precizează că în acest moment Agenția Poloneză de Investiții și Comerț are birouri pe toate continentele de pe glob, iar principalele două direcții se îndreaptă spre sprijinirea companiilor poloneze care derulează activități în piețele străine, dar și pe atragerea de investitori străini de pe piețele respective către Polonia.

”Birourile agenției la nivel global reprezintă o punte pentru companiile poloneze care vor să intre pe o piață străină, dar și pentru investitorii străini care vor să vină în Polonia”, precizează Agnieszka Szweda.

Programul prin care Polonia își propune să atragă talente în industria IT

Poland. Business Harbour este programul lansat de către administrația poloneză care a făcut ca SUA să fie detronată de Belarus în ceea ce privește numărul de proiecte de investiți străine pe care le administrează biroul din care face parte Szweda.

Proiectul a fost gândit în așa fel încât să ajute companiile și specialiștii IT să se relocheze din Belarus în Polonia, oferind astfel și un sprijin industriei poloneze care este într-o continuă căutare de talente.

Succesul programului a convins autoritățile să-l extindă și pentru Republica Moldova, Ucraina, Armenia și Georgia.

În cadrul programului, companiile și specialiștii IT au posibilitatea de a se reloca în Polonia. Szweda explică faptul că angajații primesc o viză de muncă valabilă un an de zile, timp necesar pentru a-și obține actele necesare pentru o ședere pe termen lung.

Un aspect important care contribuie la atragerea specialiștilor IT, explică Szweda, este faptul că aceștia pot veni cu familia în Polonia, membrii familiei bucurându-se și ei de viza respectivă, fără obligația de a lucra în industria IT.

Sursa foto: llucky78 / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri