Directorul agenţiei germane de securitate cibernetică (BSI) Arne Schönbohm a fost revocat din funcţie cu efect imediat, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, după relatările din presă cu privire la legăturile sale cu Rusia.

Arne Schönbohm se afla în centrul atenţiei deoarece mass-media menţionaseră legătura lui cu o asociaţie de consultanţă în domeniul securităţii cibernetice, ea însăşi suspectată de contacte cu serviciile ruse de informaţii.

"Acuzaţiile bine cunoscute şi larg discutate în mass-media au afectat permanent încrederea publică necesară în neutralitatea şi imparţialitatea" preşedintelui autorităţii de vârf din Germania pentru securitate cibernetică, a indicat Ministerul de Interne.

"Acest lucru este cu atât mai adevărat în situaţia actuală de criză în ceea ce priveşte războiul hibrid rusesc", a adăugat sursa citată.

Ministerul precizează faptul că o examinare a acestor acuzaţii este în desfăşurare. "În aşteptarea încheierii acestei examinări, prezumţia de nevinovăţie se aplică în mod firesc", adaugă ministerul.

Demiterea survine într-un moment în care Germania este în alertă maximă pentru posibile acte de sabotaj ale Moscovei. După scurgerile din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 construite pentru transportul gazului rusesc în Europa, această ţară a suferit pe 8 octombrie un sabotaj feroviar de amploare, pentru care unii au evocat pista rusească în contextul războiului din Ucraina.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri