11 Mai 2023

Microsoft și Google se bat în AI, dar adevăratul câștigător este Nvidia – chip-urile AI se vând la prețuri uriașe



În timp ce Microsoft și Google se bat în lansarea de platforme AI cu care să cucerească publicul și companiile cărora le oferă servicii de inteligență artificială, Bank of America susține că adevăratul câștigător este Nvidia, care deține o cotă de piață uriașă pe piața procesoarelor care alimentează tehnologia AI, relatează BusinessInsider.

Analiștii instituției financiare americane au făcut o paralelă cu „goana după aur” din secolul XIX, când marii câștigători nu au fost proprietarii de mine, ci comercianții care au vândut aurul în piețe.

„În loc să încercați să alegeți un câștigător în cursa cu inteligența artificială, de ce să nu cumpărați pur și simplu compania care va furniza tuturor concurenților AI hardware-ul necesar?”, ar fi concluzia celor de la Bank of America.

Instituția financiară spune că Nvidia este foarte bine poziționată pentru a monetiza cursa AI care se încălzește între Microsoft și Google.

„Nvidia este liderul în goana aurului AI”, a spus Bank of America.

Nvidia vinde unități de procesare grafică acceleratoare AI, care ajută la alimentarea modelelor mari de limbaj care se află în spatele boților conversaționali AI precum ChatGPT și Bard.

Potrivit analizei citate, piața totală adresabilă pentru aceste cipuri ar putea crește la 60 de miliarde de dolari până în 2027, iar Nvidia domină în prezent piața cu o cotă de aproximativ 75%.

Acceleratorul H100 al companiei de semiconductori a crescut în cerere în ultimele luni, atât de mult încât în prezent vinde pe eBay cu peste 45.000 de dolari per chip.

De aceea, banca americană crede că Nvidia își poate „menține și, eventual, își poate extinde cota de piață AI”.

Bank of America a numit Nvidia „o alegere de top” și a recomandat investitorilor să cumpere acțiunile companiei, reiterând prețul țintă de 340 dolari per acțiune, care reprezintă un potențial de creștere de 19% față de nivelurile actuale.



Citeste si