29 Iunie 2023

5 reguli pe care să le respecți dacă vrei ca ChatGPT să îți dea rezultate foarte bune



Modul în care folosești ChatGPT, chatbotul dezvotlat de OpenAI ce integrează inteligența artificială pentru a-ți răspunde la întrebări, influențează calitatea rezultatelor obținute. Ca să fii cât mai eficient atunci când apelezi la ajutorul inteligenței artificiale folosite de ChatGPT, îți arătăm în această prezentare 5 reguli pe care să le urmezi, conform Forbes.com, care a stat de vorbă cu un expert în inteligență artificială. Apasă VEZI PREZENTAREA pentru a parcurge articolul.

Cum s? folose?(TM)ti ChatGPT: Spune-i s? ?EUR??(R)?(TM)i intre ?(R)n rol?EUR?

Cum să folosești ChatGPT: Spune-i să „își intre în rol”

ChatGPT poate interpreta aproape orice rol pe care i-l dai. Punându-l în situația de a-ți oferi răspunsurile din poziția unui expert într-un anumit domeniu, îl va face să se muleze pe abordarea reprezentativă a postului respectiv.

Foarte mulți utilizatori omit acest aspect care este destul de important. Expertul în AI citat de către Forbes.com menționează că obținerea unor răspunsuri bune ține de controlarea comportamentului pe care soluția de Inteligență Artificială îl are, oferindu-i în același timp suficient spațiu pentru a fi creativ.

Cel mai simplu mod prin care-l poți face pe ChatGPT să preia un anumit rol este acela de a-i spune „You will take the roll of a …” sau în limba română funcționează și varianta „Vreau să priei rolul unui…”.

Noi l-am rugat să preia rolul unui expert în digital marketing, iar răspunsul lui a fost:

„Desigur! Voi fi bucuros să preiau rolul unui expert în marketing digital și să răspund la întrebările tale. Marketingul digital este o disciplină vastă care implică utilizarea canalelor și a tacticii digitale pentru a promova produsele, serviciile sau brandurile unei companii. Cu experiența mea extinsă în domeniul marketingului și înțelegerea conceptelor cheie ale marketingului digital, sunt pregătit să te ajut cu orice informații sau sfaturi ai nevoie. Începe prin a-mi spune despre ce anume dorești să discutăm sau care sunt întrebările tale specifice legate de marketingul digital”.

Sursă foto: Jonas Petrovas / Shutterstock.com


Reguli pentru a folosi ChatGPT c??t mai eficient: ofer? c??t mai multe detalii

Reguli pentru a folosi ChatGPT cât mai eficient: oferă cât mai multe detalii

Expertul în inteligență artificială recomandă utilizatorilor să îi ofere o descriere, cât mai clară și complexă lui ChatGPT, a solicitării pe care o au pentru el. Astfel și răspunsurile date de ChatGPT vor fi mai bune.

De exemplu, dacă solicitarea este „scrie-mi un articol pe care să-l postez pe blog”, rezultatele nu vor fi la fel de bune ca în cazul în care solicitarea va fi „scrie-mi un articol care să fie gândit pentru persoanele interesate de mâncarea tradițională din România, care include o întâmplare amuzantă, se încheie cu o întrebare și include faptul că îmi place să gătesc în weekend”.

Expertul în Inteligența Artificială explică că nu e nevoie să pui toate detaliile într-o singură solicitare, ci poți împărți solicitarea ta în cerințe mai scurte. Poți începe prin a-i cere un titlu de articol pentru subiectul respectiv, apoi să continui cu solicitări care să ducă la realizarea completă a articolului.

Sursa foto: ImagesGR / Shutterstock.com


Sfaturi pentru a folosi ChatGPT: ofer?-i context

Sfaturi pentru a folosi ChatGPT: oferă-i context

Contextul solicitării contează, precizează expertul citat de Forbes.com. El adaugă că ar trebui să incluzi în solicitarea ta tot ce consideri că l-ar putea ajuta pe ChatGPT să facă o treabă mai bună.

Atunci când are o solicitare pentru ChatGPT, expertul în AI precizează că include informații despre stilul în care ar trebui scrise răspunsurile, obiectivul solicitării etc.

El adaugă că e important să oferi cât mai multe detalii din spatele solicitării, iar dacă îi ceri să scrie în stilul tău, dă-i cât mai multe detalii despre ceea ce consideri a fi stilul tău. Dacă dorești să îți facă o descriere pe care să o pui pe website-ul companiei tale, explică-i obiectivele companiei.

sursa foto: Daria Lukoiko / Shutterstock.com


Reguli pentru a folosi ChatGPT: dincolo de context, ofer?-i ?(TM)i exemple

Reguli pentru a folosi ChatGPT: dincolo de context, oferă-i și exemple

Nu te limita doar la context, oferă-i și o serie de exemple, acestea îl vor ajuta pe ChatGPT să îți răspundă cât mai bine în stilul dorit de tine. Modelele de limbaj avansate, precum cele folosite de ChatGPT, au capacitatea de a procesa cantități ridicate de informații, așa că dai cât mai multe detalii care să-l ajute.

Concret, dacă vrei să faci o postare pe Facebook, dă-i exemple de postări care au fost populare în trecut. Nu trebuie să fie neapărat postările tale.

Sursa foto: SergioVas / Shutterstock.com


Cum s? folose?(TM)ti ChatGPT pentru rezultate bune: stabile?(TM)te o serie de reguli clare

Cum să folosești ChatGPT pentru rezultate bune: stabilește o serie de reguli clare

Stabilirea unor reguli bine definite pentru realizarea solicitărilor reprezintă un punct esențial în colaborarea cu ChatGPT. Expertul în Inteligență Artificială consideră că mulți utilizatori nu iau în considerare acest aspect, văzându-l irelevant.

Fii cât mai specific în stabilirea regulilor. Cere-i ca rezultatul să fie oferit sub forma unui tabel, dacă asta te ajută sau să fie atât de explicit încât să înțeleagă și un copil. Cere-i ca propozițiile să aibă un anumit număr de cuvinte, să menționeze anumite obiecte etc.

Cu cât ai mai multe reguli definite, cu atât mai mult rezultatele oferite de ChatGPT pot fi mai creative.


Sursa foto: Dmitry Demidovich / Shutterstock.com




Citeste si