17 Ianuarie 2006

Americanilor nu le plac pensiile de demnitar

In timp ce demnitarii romani se grabesc sa-si voteze pensii mari pentru a-si asigura un trai linistit, presedintele Federal Reserve (FED), Alan Greenspan, desi are 80 de ani, se pregateste sa castige peste 150.000 dolari pentru fiecare discurs tinut dupa retragere. Greenspan va parasi postul de presedinte FED la sfarsitul acestei luni si, potrivit Financial Times, se va alatura unor personalitati marcante, asociate firmei Washington Speakers Bureau (WSB). WSB este una dintre cele mai prestigioase firme care organizeaza aparitii in public ale unor personalitati, printre clientii sai aflandu-se Colin Powell, fost secretar de stat al SUA, John Cleese, actor britanic de comedie, ducesa de York sau castigatoryul premiului Pullitzer, Daniel Yergin. In calitate de presedinte FED, Greenspan avea un salariu anual de 180.100 de dolari. Cunostintele sale in macroeconomie l-ar putea face pe Greenspan unul dintre cei mai cautati conferentiari din lume, alaturi de Bill Clinton si Jack Welch, fost director executiv al General Electric.

De altfel, in Statele Unite ale Americii, fostii demnitari nu se retrag din viata publica. Ei opteaza sa isi desfasoare activitatea in diferite firme de lobby, unde sunt mult mai bine platiti decat atunci cand erau angajati ai statului.

Peste 200 de fosti parlamentari americani fac lobby

In ultimii sase ani, nu mai putin de 2.200 de fosti angajati ai guvernului federal s-au retras pentru a se angaja in companii de lobby. Acestia reprezinta 12% din numarul total de angajati in domeniul respectiv. 200 dintre ei sunt fosti parlamentari, iar 42 au condus diferite agentii federale. Domeniul principal de exercitare a lobby-ului este cel al finantelor, in special in sistemul de impozitare.

Cadourile si mesele mai scumpe de 50 de dolari, ilegale

Lobby-ul insa nu este o activitate facila in SUA, ea fiind destul de strict reglementata de lege. Astfel, sunt limitate contributiile la campaniile electorale la 2.000 de dolari de persoana, iar orice cadou, masa sau bilet la un meci de fotbal american, baschet sau hokey care depaseste 49,9 dolari este considerat ilegal. Pe un an, un oficial nu poate sa primeasca de la un lobby-ist cadouri, mese sau bilete la manifestari sportive cu o valoare cumulativa mai mare de 99,99 de dolari. De asemenea, fostii demnitari nu pot sa desfasoare astfel de activitati cel putin un an dupa ce si-au parasit functia guvernamentala si nu pot sponsoriza personal activitatile Congresului.

Angajatii guvernamentali si parlamentarii sunt cautati si platiti extrem de bine de firmele de lobby pentru experienta lor in sistem, pentru relatiile lor, dar si pentru unele privilegii pe care nu si le pierd dupa expirarea mandatului. De exemplu, fostii parlamentari au acces pe viata in restaurantele Congresului, in salile de gimnastica, sau in diferitele cluburi, zone inaccesibile cetatenilor obisnuiti. In ultimii sapte ani, pe activitati de lobby au fost cheltuiti 13 miliarde dolari numai la nivel federal.



Citeste si