8 August 2011

BCE cumpara obligatiuni ale Spaniei si Italiei, dar cere reforme economice



Banca Centrala Europeana (BCE) a acceptat sa cumpere obligatiuni ale Spaniei si Italiei, state amenintate de criza datoriilor din zona euro, daca autoritatile implementeaza reforme structurale, au declarat surse apropiate situatiei, citate de Reuters.

Una dintre surse a afirmat ca nu cunoaste cereri deosebite adresate de BCE Spaniei, insa exista asteptari ca Madridul sa se angajeze la o accelerare a reformelor, informeaza Mediafax.

Liderii Uniunii Europene (UE) au exercitat presiuni asupra premierului italian Silvio Berlusconi sa anunte, pana la sfarsitul saptamanii, un plan de reforme economice, astfel incat BCE sa poata interveni pe pietele financiare la inceputul saptamanii urmatoare, au spus sursele.

"BCE a semnalat, deja, disponibilitea de a actiona. Surse din piata financiara afirma ca banca a inceput sa se intereseze de preturile obligatiunilor Italiei, dar ca nu a cumparat inca", a declarat o sursa.

BCE nu a negociat direct cu guvenele, dar Comisia Europeana si presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, discuta cu guvernele Spaniei si Italiei, iar liderii germani si francezi exercita presiuni politice, a declarat sursa.

Banca centrala a zonei euro a anuntat reluarea achizitiilor de obligatiuni de pe pietele financiare, pentru a tempera avansul costurilor la care se imprumuta state precum Spania sau Italia.



Citeste si