23 August 2011

Polonezii se tem de conditiile din piata: Vanzarea PKO Bank, inghetata



Guvernul din Polonia ar putea amana vanzarea unei participatii de 15% la PKO Bank Polski, cea mai mare banca din tara, din cauza conditiilor dificile din piata, transmite Bloomberg.

Statul polonez detine in prezent 51% din titlurile PKO.

"Daca ar fi sa decidem acum, as inclina spre suspendarea vanzarii"
, a declarat ministrul de Finante, Aleksander Grad.

Guvernul va lua decizia finala pe 23 august si ar putea opta pentru amanarea vanzarii pana dupa alegerile parlamentare din octombrie, a adaugat Grad, potrivit Mediafax.

El si-a exprimat speranta ca Polonia va reusi sa vanda participatia la PKO in acest an.

In iulie, la publicarea prospectului de emisiune, banca a anuntat ca Ministerul de Finante si banca de stat Bank Gospodarstwa Krajowego vor oferi 13%-15% din actiunile PKO. Oferta valora la momentul respectiv cel putin 6,75 miliarde de zloti (2,4 miliarde de dolari), iar tranzactia ar fi trebuit sa aiba loc la sfarsitul lui septembrie sau inceputul lui octombrie.

Chiar daca vanzarea participatiei la PKO nu va avea loc in acest an, tinta veniturilor din vanzari de active, de 15 miliarde de zloti (5,2 miliarde dolari) nu este in pericol, a precizat Grad.

Statul polonez a obtinut in acest an aproape 12 miliarde de zloti (4,5 miliarde dolari) din vanzari de participatii la companii, iar ministrul de Finante a explicat ca diferenta va fi acoperita prin tranzactii de dimensiuni medii.



Citeste si