14 Noiembrie 2011

Va renunta UniCredit la unele operatiuni din Europa de Est?



UniCredit va aproba luni, 14 noiembrie, un plan de reorganizare care vizeaza consolidarea capitalului si concentrarea pe pietele din Italia, Germania si Polonia, strategie care ar putea include si renuntarea la unele operatiuni din Europa de Est, a declarat o sursa apropiata situatiei pentru Financial Times (FT), potrivit Mediafax.

Banca italiana, prezenta in 22 de tari europene, printre care si Romania, se va concentra in Europa Centrala si de Est pe diviziile din Polonia, Rusia si Italia, a afirmat sursa citata.

Tot luni, conducerea UniCredit va discuta daca grupul va derula o emisiune de drepturi pentru a atrage fonduri de 5-7 miliarde de euro, sustin surse apropiate situatiei. Reprezentantii UniCredit au refuzat sa comenteze informatiile.

Totodata, banca va anunta si inchiderea operatiunilor de investitii si tranzactii financiare din Londra, decizia urmand sa afecteze 150 de locuri de munca.

Autoritatea Bancara Europeana a anuntat luna trecuta ca UniCredit are nevoie de 7,3 miliarde de euro pana in iunie 2012, pentru a respecta reglementari mai stricte privind capitalul.

Surse bancare au declarat pentru FT ca UniCredit intentioneaza sa atraga suficiente fonduri pentru a respecta rata minima de adecvare a capitalului, de 9%, ceruta de autoritatile europene, dar si pentru a sustine plata de dividende.

Planul de reorganizare va fi primul anunt strategic al directorului general Federico Ghizzoni, de la preluarea postului, in urma cu un an, de la Alessandro Profumo, care a condus UniCredit timp de 15 ani.

Unicredit a pregatit investitii de peste 100 milioane euro pentru Romania in urmatorii ani pentru extinderea retelei cu 300 unitati, dar ia in considerare totodata si achizitia unei banci, avand in vedere scaderea preturilor pe piata, declara in octombrie pentru MEDIAFAX Roberto Nicastro, directorul general adjunct al bancii.

Nicastro, numarul doi in grupul UniCredit dupa Federico Ghizzoni, preciza insa ca investitiile planificate depind in foarte mare masura de evolutia economiei romanesti.

Pentru acest an, strategia de investitii a bancii pentru Romania viza deschiderea a 50 de sucursale. Pana in prezent au fost deschise doar 11, iar Nicastro estima ca pana la finele anului numarul sucursalelor nou deschise va ajunge la 15-20.

Grupul italian controleaza in Romania banca UniCredit Tiriac Bank si mai multe firme de servicii financiare.



Citeste si