Cancelarul Austriei, Werner Faymann, sprijina modificarea tratatului Uniunii Europene care ar duce la crearea unei puteri politice si economice, chiar si cu pretul cedarii unei parti din suveranitatea nationala, spre deosebire de reticenta manifestata de autoritatile de la Londra, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Cancelarul austriac considera totodata posibil ca Banca Centrala Europeana (BCE) sa intensifice achizitiile de obligatiuni ale tarilor cu probleme financiare din zona euro, odata ce membrii uniunii monetare vor lua masuri de stabilizare a finantelor si de reducere a datoriilor.

Faymann, care conduce o coalitie instabila formata cu Partidul Poporului, de orientare conservatoare, va fi nevoit, in cazul unui referendum, sa convinga opinia publica austriaca, marcata de scepticism, sa sustina modificarea tratatului UE, in urma unui vot care ar putea avea loc, in opinia sa, peste patru ani.

El a aratat ca austriecii nu vor fi chemati sa voteze o schimbare a tratatului care cere tarilor sa accepte doar echilibrarea bugetelor si respectarea reglementarilor in domeniul fiscal. Orice schimbare care ar permite Comisiei Europene sa intervina in bugetele nationale ar necesita insa un referendum, iar organizarea acestuia ar avea nevoie de 2-4 ani.

"Cred ca pe termen mediu si lung vom construi o Europa comuna, in care vom inparti responsabilitatile. In cazul unui referendum, as sustine acest obiectiv", a afirmat Faymann inaintea unui summit crucial al UE, care va avea loc la sfarsitul saptamanii viitoare.

Cancelarul austriac crede ca europenii vor fi mai puternici daca vor construi o Europa comuna, decat daca se vor izola.

Faymann a reiterat ca isi poate imagina un sistem care sa permita fiecarei tari sa isi stabileasca propriul buget, dar care sa fie monitorizat de Curtea Europeana de Justitie, asa cum a sugerat cancelarul german Angela Merkel.

Dar chiar si la nivelul guvernului austriac par sa existe diviziuni. Liderul conservator Michael Spidelegger, care detine functia de vicecancelar, este de acord cu regulile de echilibrare a bugetelor si de penalizare a tarilor care nu le respecta, dar este impotriva implicarii Curtii Europene de Justitie sau a autoritatilor de la Bruxelles in guvernarea tarilor.

In Marea Britanie, vicepremierul Nick Clegg s-a declarat, duminica, prudent in problema modificarii tratatului UE, subliniind ca regulile din zona euro trebuie intarite cu implicare institutionala minima.

"Cancelarul german Angela Merkel are dreptate cand spune ca modelul actual al monedei unice este dezechilibrat si are nevoie de schimbare", a afirmat Clegg, liderul liberal-democratilor britanici, considerat mai pro-european decat aliatii conservatori din coalitia guvernamentala.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri