7 Decembrie 2011

S&P vrea sa retraga ratingul AAA pentru 6 tari din zona euro



Agentia de evaluare financiara americana Standard and Poor's (S&P) a anuntat luni ca intentioneaza sa reduca nota de solvabilitate pe termen lung pentru sase tari din zona euro notate cu "AAA" si pentru alte noua tari din zona, relateaza AFP, citat de Mediafax.

S&P afirma ca a plasat "sub supraveghere negativa" notele de indatorare pe termen lung pentru 15 state din zona euro, inclusiv pe cele pe care le atribuie Germaniei, Austriei, Finlandei, Frantei, Luxemburgului si Olandei, sase tari notate cu "AAA", cea mai buna nota posibila.

Dintre cele sase tari amenintate de S&P ca isi vor pierde nota "AAA", Franta este singura pentru care agentia ia in considerare o reducere a ratingului cu doua trepte.

Aceste "plasari sub supraveghere sunt motivate de convingerea noastra ca tensiunile sistemice din zona euro au crescut in ultimele saptamani pana la punctul in care se fac presiuni in scadere asupra gradului de solvabilitate al zonei euro in ansamblul sau", scrie agentia.

Singurele tari din zona euro care nu sunt afectate de anunt sunt Grecia, al carei rating corespunde in prezent deficitului de plati, si Ciprul, pentru care S&P a plasat anterior nota de indatorare pe termen lung sub "supraveghere negativa".

Atunci cand o agentie de evaluare plaseaza o nota sub supraveghere negativa, inseamna ca ea considera de peste 50 la suta probabilitatea ca aceasta sa fie redusa in termen de trei luni.



Citeste si