Guvernul ungar va abandona fuziunea bancii centrale cu autoritatea de reglementare a pietelor financiare, a declarat premierul Viktor Orban, care a cedat astfel pe o chestiune cheie in disputa cu Comisia Europeana, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Relatia tensionata cu Executivul UE a intrerupt de mai multe ori negocierile dintre Ungaria si FMI si CE privind un nou acord de finantare externa.

Decizia anuntata vineri reprezinta primul angajament concret al lui Orban dupa promisiunile pe care le-a facut in Parlamentul European, de a renunta la proiecte legislative criticate pe plan international, in urma carora premierul a fost acuzat ca incearca sa preia controlul unor institutii independente importante, precum banca centrala.

Forintul s-a apreciat cu aproximativ 1% miercuri si joi, iar costurile de finantare ale Ungariei au scazut puternic, datorita sperantelor ca guvernul este pregatit sa ajunga la un compromis pentru a obtine un acord de finantare cu FMI si CE.

Analistii sunt insa ingrijorati ca Orban ar putea totusi sa nu respecte pana la capat aceste promisiuni, din moment ce strategia sa politica interna se bazeaza pe ideea unei Ungarii independente, care nu cedeaza la presiunile externe, venite din partea unor institutii precum FMI.

"Pozitia guvernului trebuie formulata la o sedinta de guvern. Evident, mai multe legi ar putea fi modificate, insa guvernul nu poate face asta, ci numai parlamentul, si vom face propuneri in acest sens", a declarat Orban la un post de radio.

Premierul a afirmat ca se asteapta sa incheie in urmatoarele zile un acord politic cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, privind legislatia controversata.

El a adaugat ca ar fi fost in beneficiul Ungariei sa fi avut "ieri" un acord "de siguranta" cu FMI si CE, desi guvernul nu intentioneaza sa acceseze fonduri si doreste sa continue sa se finanteze din piata.

Sursa foto: sxc.hu


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri