13 Februarie 2012

Germania avertizeaza Grecia: Promisiunile nu mai sunt de ajuns



Promisiunile grecilor privind masurile de austeritate nu mai sunt suficiente pentru ca prea multe au fost incalcate, iar tara, care a fost "un sac fara fund", trebuie sa faca o schimbare majora a comportamentului, a avertizat ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble, citat de Reuters.

Parlamentul din Grecia urmeaza sa voteze un nou plan de austeritate necesar pentru obtinerea unui al doilea program de sustinere financiara, de 130 de miliarde de euro.

Schaeuble a spus, intr-un interviu acordat publicatiei Welt am Sonntag, ca depinde de Grecia daca va ramane in zona euro, in cadrul eforturilor de refacere a competitivitatii, scrie Mediafax.

"Promisiunile Greciei nu mai sunt suficiente. Cu un nou program de austeritate, trebuie mai intai sa aplice o parte din programul vechi si sa economiseasca", a aratat Schaeuble.

El a subliniat ca potrivit sondajelor de opinie din Germania majoritatea germanilor sunt dispusi sa sprijine Grecia.

"Este important sa spunem ca grecii nu mai pot fi un sac fara fund. Iata de ce grecii trebuie sa astupe aceasta gaura si apoi vom putea sa punem ceva in el. Cel putin oamenii incep sa isi dea seama ca nimic nu va functiona cu un sac fara fund", a aratat Schaeuble.

Ministrul a adaugat ca Grecia va fi sprijinita intr-un fel sau altul, dar a adaugat ca tara trebuie sa isi faca treaba in privinta cresterii competitivitatii, avertizand ca ar putea fi nevoita sa iasa din zona euro pentru a face acest lucru.

"Depinde de greci. Dar in eventualitatea ca vor iesi din zona euro, eventualitate care nu este luata in considerare aproape de nimeni, vor ramane totusi parte a Europei", a precizat oficialul german.
Schaeuble a adaugat ca Germania, principalul contributor al zonei euro, vrea sa impiedice acest lucru.



Citeste si