14 Februarie 2012

Aprobarea masurilor de austeritate din Grecia urca bursele europene



Bursele europene au deschis luni in urcare, dupa ce Parlamentul elen a aprobat masurile de austeritate cerute de creditorii internationali in schimbul unui nou acord de ajutor extern pentru Grecia, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Statul elen a ajuns astfel cu un pas mai aproape de finantarea necesara pentru a evita falimentul. Grecia are urmatoarea scadenta semnificativa pe 20 martie, cand trebuie sa rascumpere obligatiuni de 14,5 miliarde euro ajunse la maturitate.

Indicele actiunilor bancare europene a crescut cu 1,6% in debutul sedintei de tranzactionare. Cele mai puternice cresteri au fost inregistrate de bancile cu o expunere semnificativa pe datoriile statelor din sudul zonei euro, precum Commerzbank si Societe Generale, care au urcat cu 4,2%, respectiv 3,4%.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante actiuni europene a crescut cu 0,8% in deshiderea sesiunii bursiere.

Indicele a scazut vineri cu 0,9%, dupa cea mai slaba saptamana din ultimele doua luni, dupa ce creditorii internationali ai Greciei au cerut statului masuri suplimentare si garantii inainte de aprobarea unui nou program de ajutor extern.

Inainte de a putea primi transele din imprumuturile prevazute de noul acord de 130 miliarde euro, Grecia mai trebuie sa identifice economii la buget de 325 milioane euro, iar clasa politica trebuie sa dea garantii ca va aplica masurile indiferent de rezultatul alegerilor care ar trebui sa aiba loc in luna aprilie.



Citeste si