16 Februarie 2012

PIB-ul zonei euro, in scadere la final de an: Cine a mers contra curentului



Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro a scazut cu 0,3% in trimestrul al patrulea din 2011 fata de cel anterior, declin similar cu cel inregistrat pe ansamblul Uniunii Europene (UE), cu evolutii pozitive in numai cinci state, potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat.

Franta, Bulgaria, Letonia, Ungaria si Slovacia sunt singurele care au inregistrat cresteri in ultimul trimestru.

Pe ansamblul anului 2011, economia zonei euro a crescut cu 1,5%, iar PIB-ul UE a urcat cu 1,6%, relateaza Mediafax.

Raportat la trimestrul al patrulea al anului 2010, PIB-ul zonei euro a avansat cu 0,7% in perioada octombrie-decembrie, iar cel al UE cu 0,9%.
In trimestrul al treilea al anului trecut, zona euro si UE afisau cresteri economice marginale de 0,1%, respectiv 0,3% raportat la perioada aprilie-iunie.

Grecia si Portugalia au inregistrat anul trecut scaderi ale PIB de 7%, respectiv 2,7%, cifre care subliniaza impactul masurilor de austeritate impuse de institutiile financiare internationale in schimbul acordurilor de finantare externa.

In trimestrul al patrulea raportat la cel anterior, economia Germaniei, cea mai mare din Europa, a inregistrat o scadere de 0,2%, iar Italia, a treia economie a zonei euro, s-a contractat cu 0,7%.

Economia olandeza a inregistrat o scadere de 0,7%, cea spaniola a scazut cu 0,3%, iar Belgia a consemnat o corectie de 0,2%. Franta a crescut cu 0,2%, iar economia Marii Britanii s-a restrans cu 0,2%.

PIB-ul Austriei a scazut totodata cu 0,1%, iar in Europa Centrala si de Est Cehia a inregistrat o contractie de 0,3%, Estonia si Lituania au scazut cu 0,8%, respectiv 0,9%, iar economia Romaniei a scazut cu 0,2%.

Economia bulgara a crescut cu 0,4%, iar Ungaria a inregistrat o evolutie de plus 0,3%. Slovacia a avut o crestere economica de 0,9% in trimestrul al patrulea, iar Letonia a afisat un avans de 0,8%.

Finlanda si Cipru au raportat stagnare economica in perioad analizata, iar datele pe trimestrul patru nu sunt disponibile pentru opt tari, printre care Grecia, Polonia, Irlanda si Suedia.



Citeste si