27 Martie 2012

Cresterea capacitatii fondului european de salvare ar calma pietele?



O capacitate mai mare a fondului european de salvare ar contribui la calmarea pietelor financiare, care nu sunt convinse ca s-a incheiat criza datoriilor suverane si se tem de noi retrogradari de ratinguri, a declarat seful institutiei, germanul Klaus Regling, citat de Reuters.

"Mai multi bani ar da incredere pietelor. Corect sau nu, fondurile mai mari ar aduce calmul", a declarat Regling, directorul general al Facilitatii Europene pentru Stabilitate Financiara (EFSF), pentru revista germana Focus, transmite Mediafax.

Fondul va fi inlocuit din iulie de Mecanismul European de Stabilitate (ESM).

Ministrii de Finante din zona euro se vor reuni la Copenhaga pe 30-31 martie pentru a decide daca trebuie majorata capacitatea de creditare a EFSF peste nivelul actual de 500 de miliarde de euro.

Cancelarul german Angela Merkel, care a fost un opozant puternic al alocarii unor fonduri suplimentare EFSF, si-a atenuat pozitia la presiunea partenerilor europeni si a FMI, potrivit publicatiei germane Spiegel.

Premierul italian Mario Monti a afirmat la randul sau intr-un inteviu ca un nivel cat mai mare al elementelor de protectie fata de criza reduce probabilitatea folosirii efective a acestora.



Citeste si