Spaniolii dau vina pe politicile europene pentru cresterea costurilor de imprumut

Spaniolii dau vina pe politicile europene pentru cresterea costurilor de imprumut

Nervozitatea pietelor financiare fata de Spania ar putea fi alimentata de incertitudinile legate de politicile europene, potrivit ministrului spaniol al Economiei, Luis de Guindos, citat de AFP.

"Exista in prezent dubii legate de proiectul european, iar din acest motiv volatilitatea inregistrata saptamana trecuta s-ar putea repeta", a afirmat ministrul intr-un articol aparut in publicatia El Mundo, potrivit Mediafax.

Randamentul obligatiunilor spaniole pe termen de zece ani a depasit luni nivelul de 6%, pentru prima oara in acest an.
Ministrul a reiterat insa ca Spania nu va cere un plan de salvare, intrucat nu are nevoie urgenta de finantare.

Guindos a aratat ca Spania si-a asigurat deja, in trei luni, 50% din necesarul de finantare din acest an, iar bancile au lichiditati suficiente pentru a-si respecta obligatiile financiare in urmatorii doi ani.

Oficialul a recunoscut insa ca in privinta Spaniei exista trei incertitudini fundamentale, respectiv capacitatea regiunilor autonome de a respecta tintele de deficit bugetar, politica de austeritate a guvernului de la Madrid care limiteaza cresterea economica si impactul avansului lent al PIB asupra bancilor.

Spania a inregistrat anul trecut un deficit bugetar de 8,51% din PIB, peste tinta de 6%. Pentru acest an guvernul are ca obiectiv un deficit bugetar de 5,3%, dar numerosi analisti sunt sceptici ca obiectivul poate fi atins, in conditiile unei contractii anticipate a PIB de 1,7%.

Regiunile autonome ale Spaniei au nevoie in acest an de finantare de 50 de miliarde de euro, iar Guindos admite ca vor avea dificultati enorme sa acceseze pietele.

Personalizate pentru tine