16 Mai 2012

UE: Iesirea Greciei din zona euro este o propaganda si un nonsens



Ministrii Finantelor din zona euro au respins speculatiile privind iesirea Greciei din zona euro, calificandu-le drept "propaganda si nonsens", si au indicat ca ar putea fi dispusi sa "inmoaie" unele prevederi ale acordului de finantare externa cu statul elen, transmite Reuters.

Oficialii europeni au subliniat insa ca Grecia trebuie sa respecte termenii programului de "bailout" convenit cu UE si FMI, scrie Mediafax.

Totusi, daca statul elen va reusi sa formeze un guvern legitim care sa subscrie acordului cu institutiile financiare internationale, atunci unele tinte din program ar putea fi "inmuiate", a indicat Jean-Claude Juncker, presedintele forumului ministrilor de Finante din zona euro.

"Nu vad, nici macar pentru o secunda, iesirea Greciei din zona euro. Este un nonsens, este propaganda. Iesirea Greciei din zona euro nu a fost o tema de discutie astazi. Nimeni, absolut nimeni, nu a ridicat aceasta problema. Insa populatia Greciei, cetatenii ei, trebuie sa stie ca am convenit asupra unui program care trebuie implementat", a spus Juncker luni seara, dupa incheierea sedintei ministrilor de Finante din zona euro.

La noua zile dupa alegerile generale din 6 mai, incheiate cu un rezultat extrem de fragmentat, partidele politice din Grecia nu au reusit sa formeze o coalitie de guvernare dispusa sa sustina acordul cu institutiile financiare internationale.

Sondajele arata ca partidele pozitionate impotriva acordului de finantare externa ar avea cel mai mult de castigat de pe urma organizarii unei noi runde a alegerilor generale, care ar putea avea loc in luna iunie.

Oficialii europeni au indicat clar ca spatiul de manevra pentru renegocierea acordului de 130 miliarde euro cu Grecia este foarte restrans, insa Juncker s-a aratat dispus sa ofere indulgenta Atenei daca partidele politice vor reusi sa-si depaseasca divergentele si sa formeze o coalitie de guvernare care sa subscrie programului convenit cu UE si FMI.

"Daca ar aparea schimbari dramatice de situatie, nu am exclude o dezbatere privind extinderea termenelor (impuse Greciei pentru atingerea unor tinte - n.r.). Nu spun ca exista o intentie de a prelungi perioadele, insa trebuie sa facem lucrurile intr-o ordine. Avem nevoie de un guvern in Grecia. Guvernul Greciei trebuie sa arate clar ca va respecta in totalitate programul. In circumstante exceptionale, nu am exclude posibilitatea unor discutii privind acordul. Nu a fost discutat astazi (luni - n.r.), pentru ca celelalte doua conditii nu au fost respectate: nu avem un guvern in Grecia si nu au aparut circumstante exceptionale. In orice caz, nu ar exista modificari substantiale", a explicat Juncker.

Premierul in exercitiu al Greciei, tehnocratul Lucas Papademos, a indicat luni ca statul elen ar putea ramane fara bani inca din luna iunie in lipsa unui guvern investit care sa poata obtine urmatoarea transa din finantarea externa.

Pe pietele financiare, multi investitori pariaza deja pe falimentul Greciei si iesirea statului din zona euro.



Citeste si