13 Aprilie 2006

Jean-Claude Trichet arata cu degetul tarile din zona euro



Reformele structurale din Franta si din alte tari care au adoptat moneda euro sunt prea lente, astfel ca unele sectoare precum piata muncii, pensiile si alte arii economice sunt prea putin flexibile, a declarat presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, citat de AP.
Trichet a reiterat ideea conform careia cea mai buna contributie de politica monetara care sa duca la o crestere economica si la crearea de locuri de munca este data de stabilitatea preturilor.

Presedintele BCE s-a aratat convins ca Marea Britanie, care inca nu a trecut la euro, utilizand in continuare lira sterlina, se va alatura, intr-o buna zi celor 12 tari care au trecut la euro.

"Bineinteles, decizia va fi luata de cetatenii Marii Britanii, pe calea referendumului. Sunt convins de sinceritatea premierului britanic, care nu a ascuns faptul ca, in opinia sa, va fi in interesul Marii Britanii sa intre in uniunea economica si monetara, cand va fi timpul", a declarat Trichet.

Trichet a amintit ca dintre cele 25 de state membre ale Uniunii Europene, doar Marea Britanie si Danemarca au optat pentru a ramane in afara zonei euro.

Zona euro este o zona monetara si cuprinde 12 tari membre. Acestea sunt Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda. Pe langa acestea, 4 "micro-state", prin acordurile monetare incheiate cu vecinii lor, sunt si ele atasate la zona euro : Andorra, Monaco, San Marino si Vatican. Zona a fost creata in 1999 de unsprezece tari, la care s-a alaturat Grecia in 2001.



Citeste si