28 Mai 2012

Costul unui exit al Greciei ar depasi 1.000 de MILIARDE euro



Costul iesirii Greciei din zona euro ar fi greu de controlat si ar depasi probabil suma de 1.000 de miliarde de euro estimata anterior de Institutul pentru Finante Internationale (IFI), a declarat directorul general al asociatiei bancare, Charles Dallara, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

"Estimarea IFI de la inceputul acestui an este probabil un pic ramasa in urma. Cei care cred ca Europa si in termeni mai largi economia mondiala sunt pregatite pentru un exit al Greciei ar trebui sa se mai gandeasca", a afirmat Dallara intr-un interviu la Roma.

Expunerea Bancii Centrale Europene (BCE) la datoriile Greciei este de peste doua ori mai mare decat capitalul institutiei, a spus Dallara, care a reprezentat bancile in negocierile cu guvernul elen pentru restructurarea datoriilor.

El prognozeaza, in consecinta, ca BCE va fi incapabila sa furnizeze lichiditati si sa stabilizeze sectorul financiar al zonei euro.

"BCE va fi insolventa, daca Grecia va iesi din zona euro. Europa va trebui in primul rand sa recapitalizeze banca centrala", a aratat seful IFI.

Temerile legate de criza din Europa au sters practic circa 4.000 de miliarde de dolari din valoarea actiunilor tranzactionate la nivel mondial, in conditiile in care politicienii continua sa se contrazica pe tema stabilizarii zonei euro si limitarea contagiunii regionale.

Presedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy a declarat sambata ca planificarea unor masuri de protectie in eventualitatea iesirii Greciei din zona euro "nu reprezinta o prioritate", in timp ce un analist al Morgan Stanley considera ca exista o probabilitate de 1 la 3 ca Grecia sa se retraga din uniunea monetara.



Citeste si