4 Iulie 2012

Ungaria va reduce la jumatate contributiile sociale pentru anumite categorii de angajati



Guvernul ungar a prezentat un program in 10 puncte pentru protejarea locurilor de munca, primele cinci referindu-se la reducerea la jumatate a contributiilor de asigurari sociale pentru cinci categorii de angajati, intre care cei sub 25 de ani si cei de peste 55 de ani, relateaza Portfolio.

Celelalte categorii care intra sub incidenta programului sunt muncitorii necalificati in varsta de 25-54 de ani, persoanele aflate in somaj care sunt angajate si care vor beneficia de scutire integrala de la plata contributiilor de asigurare sociala timp de doi ani, iar din al treilea an de o reducere de 50%, scrie Mediafax.

Mamele care revin la lucru din perioada de crestere a copilului vor fi scutite la randul lor, integral, de la plata contributiilor pentru asigurari sociale, iar din al treilea an vor plati numai 50%.

Alte masuri se refera la firmele mici si mijlocii.

Astfel, microintreprinderile vor putea opta pentru plata unui impozit unic simplificat, pentru reducerea birocratiei in cazul firmelor cu venituri sub 6 milioane de forinti pe an (20.986 euro). Aceste firme vor putea plati un impozit unic de 50.000 de forinti (175 euro) pe luna sau de 25.000 de forinti (87,5 euro) pe luna, in functie daca este vorba despre o sursa unica de venit sau a doua slujba.

Aceasta taxa simplificata va inlocui impozitul pe profit, ca si cel pe veniturile personale si contributiile de asigurari sociale.
In cazul firmelor mici si mijlocii, o noua taxa va inlocui impozitul pe profit, impozitul pe veniturile personale si contributiile pentru sanatate aplicate dividendelor.

Obiectivul masurilor este de crestere a rolului si contributiei firmelor mici si mijlocii in economia nationala.

Firmele cu venituri de sub 500.000 de euro nu vor fi obligate sa plateasca TVA inainte de a incasa veniturile din vanzarea bunurilor si serviciilor.

Guvernul intentioneaza totodata sa modifice legislatia astfel incat pierderile provocate de fluctuatiile cursului valutar sa nu fie luate in calcul la evaluarea capitalului companiilor, in 2012 si 2013.



Citeste si