Agentia de evaluare financiara Fitch a confirmat, vineri, ratingul Primariei Bucurestiului pentru imprumuturi pe termen lung in valuta, la "BBB-", pe ultima treapta in categoria recomandata pentru investitii, informeaza Mediafax.
Fitch a confirmat si calificativul pentru credite pe termen lung in lei, la "BBB", precum si pe cel pentru imprumuturi pe termen scurt in valuta, la F3, se arata intr-un comunicat al agentiei. Calificativele pe termen lung au perspectiva stabila.

"Ratingurile reflecta rezultatele operationale solide ale Bucurestiului si un declin semnificativ mai ales al cheltuielilor operationale, statutul de capitala a Romaniei, structura economica locala diversificata (...) dar si situatia politica inca volatila din Romania si devalorizarea leului, care pune presiune pe necesarul pentru serviciul datoriei, intrucat datoria este in moneda straina, respectiv necesarul ridicat de investitii si posibile noi obligatii financiare", se arata in comunicatul Fitch.

Marja operationala sub 30%, raportul dintre datorie si venituri mai mic de 100%, precum si rate solide de acoperire a datoriilor sunt elemente pozitive pentru ratingul orasului, cu conditia unei imbunatatiri a calificativului suveran al Romaniei.

O decizie negativa de rating ar putea fi luata in urma unei deteriorari a rezultatelor operationale, intrucat ar duce la incapacitatea Bucurestiului de a finanta din resurse proprii o mare parte din necesarul inca semnificativ de investitii.

Fitch a confirmat in iunie ratingul Romaniei la BBB-, cu perspectiva stabila, decizie urmata de actiuni smilare in iulie pentru calificativele Primariei Oradea si Primariei Brasov.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri