Guvernul francez va finanta cu 2,3 mld. euro crearea a 100.000 de locuri pentru tineri

Guvernul francez va cheltui anul viitor 2,3 miliarde euro pentru a combate somajul in randul tinerilor prin crearea a 100.000 de locuri de munca, desi trebuie sa economiseasca peste 30 miliarde euro pentru a respecta tinta de deficit bugetar asumata fata de CE, potrivit Financial Times.

Planul a fost prezentat de premierul Jean-Marc Ayrault, prezent in premiera la conferinta anuala a Medef, federatia angajatorilor francezi. Oficialul le-a dat asigurari liderilor din mediul de afaceri, ingrijorati de politicile fiscale si economice ale guvernului.

Guvernul a adoptat un program de "locuri de munca pentru viitor", prin care statul va finanta 75% din costul crearii a 100.000 de locuri de munca anul viitor si alte 50.000 in 2014. Programul se adreseaza tinerilor cu varste cuprinse intre 16-25 de ani, cu calificare modesta, concentrati in zone sarace, cu un somaj ridicat.

Cresetrea economica a Frantei a stagnat in ultimele noua luni, iar pentru anul viitor este anticipata o crestere modesta, in conditiile in care guvernul s-a angajat sa reduca anul viitor deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB impus de UE.

Ayrault nu a precizat daca urmeaza sa finanteze cheltuielile pentru noul plan de combatere a somajului prin majorari de taxe, masura sugerata de Medef.

Premierul a afirmat insa ca guvernul este hotarat sa revigoreze competitivitatea industriala a Frantei, aflata in declin, semnaland ca Parisul va raspunde reclamatiilor venite din industrie privind costul ridicat al fortei de munca. Oficialul nu a dat alte detalii.

"Pentru a avea greutate in Europa si in lume, Franta trebuie sa redevina competitivita in mod sustenabil. Asta inseamna ca mediul de afaceri trebuie sa fie puternic si capabil de a crea locuri de munca", a spus Ayrault.

Somajul din Franta este in crestere rapida si se apropie de 10%.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri