22 Octombrie 2012

Cel putin zece morti intr-un atentat, in cartierul crestin din Damasc



Cel putin zece persoane au fost ucise si alte 15 ranite duminica de o explozie, in fata unui comisariat de politie din cartierul crestin al capitalei Damasc, Siria, a anuntat o organizatie nonguvernamentala (ONG), relateaza AFP.

"Cel putin zece persoane au fost ucise si alte 15 ranite de explozia unei masini-capcana, duminica dimineata, in Piata Bab Tuma, in fata Comisariatului de politie", a anuntat ONG-ul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul in Marea Britanie, citat de Mediafax.

O sursa din cadrul serviciilor de securitate din Siria a anuntat anterior ca cel putin sapte persoane au fost ucise si numeroase altele ranite de aceasta explozie.

Este vorba despre primul atentat comis in acest cartier, unul dintre cele mai vechi cartiere din capitala siriana.

Membri din ierarhia crestina si o mare parte a acestei comunitati au adoptat, de frica islamistilor, o pozitie favorabila fata de regimul lui Bashar al-Asaad.



Citeste si