Economia Spaniei s-a contractat in trimestrul al treilea pentru a cincea oara consecutiv, cu 0,4% fata de trimestrul precedent, amplificand presiunile ca premierul Mariano Rajoy sa ceara sprijinul UE, potrivit estimarii facute de banca centrala in buletinul lunar, transmite Bloomberg.
In trimestrul al doilea, economia spaniola s-a contractat tot cu 0,4%, conform Mediafax.

Analistii au anticipat pentru intervalul iulie-septembrie un declin economic de 0,7%.

Economia s-a contractat probabil cu 1,7% in trimestrul al treilea, fata de aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care concedierile au continuat, populatia a consumat din economii, iar veniturile limitate ii reduc capacitatea de a plati datoriile, se arata in raportul Bancii Spaniei.

"Progresele nu sunt convingatoare, incertitudinile din Spania sunt uriase. Exista semne de intrebare privind sectorul bancar si finantele publice, iar fundamentele economice sugereaza ca vom vedea un bailout mai degraba mai curand decat mai tarziu", a declarat Ebrahim Rhbari, analist la Citigroup in Londra.

Premierul Rajoy respinge deocamdata necesitatea ca Spania sa solicite un ajutor din partea zonei euro.

Ministrul pentru Buget, Cristobal Montoro, a declarat marti ca Spania va respecta tinta unui deficit bugetar de 6,3% din PIB pentru acest an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri