19 Noiembrie 2012

Monti nu vrea ca Italia sa devina "cobai" in planul UE de achizitii de obligatiuni



Premierul italian Mario Monti vrea ca planul Uniunii Europene de achizitii de obligatiuni suverane ale tarilor cu costuri mari de finantare sa fie incurajat, dar ar prefera ca Italia sa nu fie prima care sa faca obiectul unui astfel de program de salvare, transmite Bloomberg.

Banca Centrala Europeana a anuntat in septembrie lansarea programului "Tranzactii Monetare Directe" (TMD), un program de achizitii nelimitate de obligattiuni ale tarilor cu probleme, care vor cere sprijinul partenerilor europeni si se vor angaja la reforme, scrie Mediafax.

"Este un mecanism care ar trebui sa fie incurajat, sa aiba rolul de a sustine, fara a stigmatiza tarile beneficiare", a afirmat Monti (foto) la o reuniune la Paris.

El a aratat ca este un program destinat tarilor care respecta regulile si conditiile UE.

"Sustin in totalitate acest program, cu toate ca prefer ca alta tara sa fie prima care sa il testeze. Nu cred ca Italia are nevoie in acest moment si nu va avea nevoie nici in viitor", a spus Monti.

Premierul a apreciat pe de alta parte ca posibilitatea emiterii unor obligatiuni europene comune ar trebui dezbatuta in continuare, iar Italia se lupta pentru ca ideea sa ramana la masa discutiilor.



Citeste si