Economia Marii Britanii s-a contractat cu 0,3% in trimestrul al patrulea al anului trecut fata de cel anterior, scadere mai abrupta fata de estimarile analistilor, cauzata de disparitia efectului Jocurilor Olimpice si de declinul productiei miniere, transmite Bloomberg.

Scaderea PIB anuntata vineri de institutul de statistica de la Londra este mai abrupta fata de contractia de 0,1% anticipata de analisti, scrie Mediafax.

Marea Britanie se regaseste astfel in pragul celei de-a treia runde de recesiune din ultimii 4 ani, ninsorile abundente de la inceputul acestui an amplificand posibilitatea unei noi scaderi a PIB in primul trimestru din 2013.

Guvernatorul Bancii Angliei, Mervyn King, a declarat anterior ca institutia va derula la nevoie o noua runda de masuri de stimulare a economiei.

Sectorul serviciilor a stagnat fata de trimestrul al treilea, desi cheltuielile guvernului pentru servicii au scazut cu 0,7%, cea mai abrupta scadere din trimestrul al doilea al anului 2008.

Raportat la perioada corespunzatoare a anului anterior, PIB-ul Marii Britanii a stagnat. Cresterea economica a fost zero pe ansamblul anului trecut, fata de plus 0,9% in 2011.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si