7 Iunie 2013

Fondatorul Ikea cedeaza conducerea diviziei de imobiliare din grupul suedez unuia dintre fiii sai



Fondatorul Ikea, Ingvar Kamprad, l-a numit pe fiul sau Mathias Kamprad in functia de presedinte al companiei Inter Ikea, care controleaza brandul si conceptul Ikea, o mutare cheie in tranzitia retailerului catre noua generatie.

Mathias Kamprad il va inlocui pe Per Ludvigsson, in cadrul unui schimb de generatii care este in pregatire de cativa ani, potrivit unui comunicat al Inter Ikea Group, citat de Bloomberg si dat publicitatii de Mediafax.

Ingvar Kamprad, 87 de ani, care a fondat Ikea in 1943, a renuntat la functia de director general al companiei in 1986. Kamprad are o avere estimata la 52,7 miliarde de dolari, ocupand pozitia a 5-a in topul Bloomberg al celor mai bogati oameni din lume.

"Consider ca este un moment bun sa parasesc board-ul Inter Ikea Group", a declarat Kamprad in comunicat, precizand ca nu se va retrage din activitate.

Structura actionariatului Ikea cuprinde mai multe fundatii si firme asociate, inregistrate in Olanda si alte state. Kamprad este membru al consiliului de administratie al Interogo Foundation, inregistrata in Liechtenstein, care detine Inter Ikea Group. De asemenea, miliardarul este consilierul principal al companiei mama a Ikea Group, societatea care detine majoritatea magazinelor Ikea.

Inter Ikea Group a mai anuntat joi ca profitul net a crescut anul trecut la 443 milioane euro, de la 87 milioane euro in anul anterior, in principal datorita unui castig exceptional. Veniturile totale au avansat cu 9,5%, la 2,66 miliarde euro.

Ikea Group a anuntat anterior o crestere cu 9,5% a vanzarilor in perioada septembrie 2011 - august 2012, la 27 miliarde euro, in timp ce profitul net a urcat cu 8%, la 3,2 miliarde euro.

Anul trecut, o revista destinata angajatilor Ikea a dezvaluit ca cei trei fii ai lui Kamprad, Peter, Jonas si Mathias, au primit responsabilitati mai importante in imperiul miliardarului suedez. Mathias, 45 de ani, mezinul familiei, este de asememea membru in boardul Interogo Foundation.

Peter este presedinte responsabil de finante, imobiliare, asigurari si retail la Ikano Group, o alta ramura a afacerii de familie. Jonas este membru al consiliului Ingka Holding, compania mama a Ikea Group.



Citeste si