8 Iunie 2006

Société Générale a platit 317 milioane dolari pentru 10% din Rosbank

Grupul rus Interros a anuntat, miercuri, ca a cedat un pachet de 10 la suta din actiunile Rosbank catre grupul bancar francez Société Générale contra sumei de 317 miliarde dolari, informeaza Rompres.

In comunicatul de presa dat publicitatii de Interros se arata ca Société Générale are optiunea de a-si creste participatia in capitalul Rosbank pana la 20 la suta, pretul platit urmand sa fie acelasi ca si cel platit pentru pachetul initial.

In clasamentul realizat de Banca Centrala a Rusiei, Rosbank se numara printre primele 30 de institutii de credit din Rusia. La data de 1 aprilie 2006 valoarea totala a activelor Rosbank era de 270 miliarde ruble (7,8 miliarde euro). Rosbank are aproximativ 800 de sucursale care acopera peste 80 la suta din teritoriul Rusiei. Principalul actionar la Rosbank este KM Technologies (Overseas) Limited, o societate integrata in grupul Interros, care, inainte de acordul convenit cu SociétéGénérale, controla 97 la suta din capitalul bancii ruse.

Société Générale este deja prezenta pe piata bancara rusa, in special prin intermediul subsidiarei Banque Société Générale Vostok (BGSV), care la sfarsitul anului trecut avea 25 de sucursale, in special in Moscova si Sankt Petersburg, dar si prin casa de credit de consum Rusfinance si banca specializata in imprumuturi pentru automobile Promek Bank.



Citeste si