Ungaria a terminat de restituit un imprumut luat de la Fondul Monetar International (FMI) in contextul crizei financiare, dupa ce a achitat luni, inante de scadenta, ultimele transe ramase de plata, in valoare de 2,15 miliarde de euro.
Plata sumei de 2,15 miliarde de euro s-a efectuat in dolari, euro si lire sterline, conform cererii FMI, a anuntat, luni, Ministerul Economiei de la Budapesta, citat de cotidianul Portfolio.

Din aceasta suma, 1,8 miliarde de euro ar fi ajuns la scadenta abia anul urmator, ultima transa fiind programata pentru trimestrul al treilea. Prin plata anticipata a fost economisita suma de 3,5 miliarde de forinti (12 milioane de euro) reprezentand cheltuieli cu dobanzile, a mentionat Ministerul Economiei, potrivit Mediafax.

Banca centrala a Ungariei a platit saptamana trecuta, de asemenea anticipat, ultimele transe, de aproape 730 miloane de euro, ale unui imprumut luat de la FMI in cadrul acordului stand-by aprobat la sfarsitul anului 2008.

Ungaria a incheiat la sfarsitul anului 2008 un acord de imprumut in valoare de 20 de miliarde de euro cu FMI, UE si Banca Mondiala, in contextul izbucnirii crizei financiare globale.

FMI a acceptat in iulie o cerere a Bancii Nationale a Ungariei privnd inchiderea biroului din Budapesta al institutiei financiare internationale. Fondul a informat ca nu intentioneaza sa numeasca un inlocuitor al actualului reprezentant in Ungaria, al carui mandat se incheie in august.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri