Americanii sunt convinsi ca Siria a folosit gaz neurotoxic. Ce urmeaza?
Potrivit unui raport al serviciilor de informatii americane, difuzat de Casa Alba si care se sprijina pe surse "multiple", Guvernul lui Bashar al-Assad a recurs la gaz neurotoxic in acest atac, fiind "foarte improbabil" ca acesta sa fi fost comis de rebeli.
Acest document a fost publicat in momentul in care secretarul de Stat John Kerry vorbea despre o eventuala actiune "cu tinta precisa" impotriva regimului lui Bashar al-Assad pentru a pedepsi acest atac.
"Statele Unite conchid cu o convingere ferma ca Guvernul sirian a comis un atac cu arme chimice in suburbiile Damascului la 21 august 2013", afirma acest document, care a fost promis de Casa Alba de la jumatatea saptamanii.
"Conchidem, in plus, ca regimul (Assad) a recurs la un agent neurotoxic in timpul acestui atac", potrivit aceleiasi surse.
Serviciile de informatii americane au oferit, de asemenea, o estimare a numarului de victime, subliniind ca aceasta cifra risca sa creasca.
"O estimare preliminara a administratiei americane stabileste ca 1.429 de persoane au fost ucise in atacul chimic, dintre care cel putin 426 de copii", potrivit documentului.