16 Ianuarie 2014

Cel putin 46 de morti intr-un val de atentate in Irak



Un val de atentate, intre care atacuri coordonate cu masina-capcana s-au soldat cu cel putin 46 de morti, miercuri, in Irak, o tara in care violentele s-au multiplicat in apropierea alegerilor, prevazute pentru luna aprilie, relateaza AFP, scrie Mediafax.

Intre timp, la vest de capitala irakiana, fortele guvernamentale au pierdut teren in provincia Al-Anbar, unde insurgentii sunniti in special din cadrul Statului Islamic in Irak si Levant (SIIL, care are legaturi cu Al-Qaida) au preluat controlul asupra a doua zone-cheie, potrivit unor surse oficiale.

La Bagdad, 24 de persoane au murit si cateva zeci au fost ranite in explozia a cel putin sapte masini-capcana la interval de cateva minute, in principal intr-o piata aglomerata din cartierul al-Shaab (nord) si in fata unui restaurant foarte frecventat de pe strada Sanaa, potrivit acelorasi surse.

Urme de sange erau vizibile pe strada Sanaa, unde atentatul s-a soldat cu trei morti si a provocat importante pagube restaurantului, al carui plafon s-a prabusit partial, precum si mai multor magazine si masini, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la fata locului.

La Bohroz, la nord-est de capitala, cel putin 16 persoane au fost ucise si alte 20 ranite cand un kamikaze si-a detonat centura cu explozibil in timpul funeraliilor unui combatant anti-Al-Qaida din cadrul militiilor Sahwa, potrivit unui ofiter de politie si unor surse medicale.

In nordul tarii, sase persoane, dintre care trei soldati, au fost ucise in jurul Mossul. Violentele din Irak s-au diminuat la inceputul lui 2008, odata cu incheierea celor doi ani de confruntari interconfesionale. Dar ele au reizbucnit in 2013, provocand mii de morti.

Bilantul violentelor de la inceputul lui ianuarie a atins deja 500 de victime, potrivit unei numaratori a AFP. In fata acestei escaladari a violentelor, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, le-a cerut luni liderilor irakieni sa rezolve "la sursa" problema violentelor si sa demareze un "dialog politic global", in timp ce minoritatea sunnita se considera discriminata de Guvernul dominat de siiti. Dar premierul Nuri al-Maliki a replicat ca nu poate sa aiba un "dialog cu Al-Qaida".



Citeste si