28 Ianuarie 2014

Violente in Kiev: manifestantii au ocupat o cladire a Ministerului de Justitie



Cateva zeci de manifestanti de la Kiev au reusit sa patrunda, duminica seara, intr-una din cladirile Ministerului Justitiei, situata in apropiere de Piata Independentei din centrul capitalei ucrainene, a anuntat Ministerul ucrainean de Interne, citat de agentia UNIAN, potrivit Mediafax.

"La ora 22.38 (22.38, ora Romaniei), serviciul de paza al Ministerului Justitiei a apelat politia, la numarul 102, anuntand ca persoane necunoscute au incercat sa ocupe o cladire a ministerului. Informatia a fost confirmata. Momentan, cladirea, intr-adevar, este ocupata", informeaza militia de la Kiev.

Potrivit agentiei ruse Interfax, cladirea a fost ocupata de membri ai miscarii civice Spilna Sprava, fapt recunoscut de liderul miscarii, Alexandr Daniliuk.

Membrii acestei miscarii sustin ca in cladire s-ar afla sute de persoane. Un corespondent al ziarului Segonya.ua a relatat ca manifestantii au spart geamuri la primul etaj al cladirii si intentioneaza sa ridice baricade.

Vineri, membri ai miscarii Spilna Sprava au ocupat sediul Ministerului ucrainean al Agriculturii.



Citeste si