5 Iulie 2006

Rusia ameninta cu incetarea aplicarii regurilor OMC

Federatia Rusa va inceta sa aplice regulile Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) daca nu va fi admisa ca membru al organizatiei, a avertizat, marti, presedintele rus Vladimir Putin informeaza Rompres.

"Rusia nu este in prezent membru al OMC, iar singura tara cu care nu am ajuns la un acord asupra aderarii noastre este Satele Unite ale Americii", a declarat Vladimir Putin, la o reuniune a Camerei de comert internationale de la Moscova. "Daca dintr-un motiv oarecare nu vom ajunge la un acord, vom abandona obligatiile care decurg din acordurile pe care nu numai ca le-am incheiat, dar le si respectam, chiar daca nu suntem membri ai acestei organizatii", a spus presedintele rus.

Negocierile cu SUA treneaza pe subiectele protectiei proprietatii intelectuale si pe refuzul Rusiei de a permite bancilor straine sa lucreze direct pe teritoriul sau. Si daca ne gandim la apropierea summitului G8, care va avea loc la mijlocul lunii iulie la Sankt-Petersburg, neapartenenta Rusiei la OMC poate fi considerata o anomalie.



Citeste si