14 Iulie 2006

L'Oréal viseaza noi achizitii

Producatorul francez de produse cosmetice L'Oréal a anuntat ieri ca nu exclude continuarea achizitiilor, dupa ce, in urma cu numai cateva saptamani a achizitionat The Body Shop, informeaza Reuters. In plus, se arata intr-o declaratie a directorului general, Jean-Paul Agon, cresterea activitatii companiei se va confirma si in cea de-a doua parte a anului, dupa ce pe primul semestru L'Oréal a afisat o crestere de 8,7%.

''Ne intereseaza absolut toate ocaziile care ni se ivesc. Nu trebuie sa ne gandim ca ar fi o contradictie intre cresterea organica si achizitii. Pentru noi achizitiile nu prezinta interes decat in masura in care permit accelerarea cresterii interne'', a declarat Agon. L'Oréal detine 97% din capitalul The Body Shop, iar actiunile sale au fost retrase recent de la Bursa din Londra.



Citeste si