31 Iulie 2014

Parlamentul bulgar adopta o rectificare bugetara pentru a solutiona criza bancara



Parlamentul bulgar a adoptat, in prima lectura, un buget rectificativ propus de catre Guvernul demisionar al premierului Plamen Oresarski in vederea solutionarii crizei bancare din tara, relateaza AFP, scrie Mediafax.

Astfel, deficitul public bugetar va creste la 2,7% din Produsul Intern Brut (PIB) in 2014, cel prevazut initial fiind de 1,8%, cu scopul de a ajuta a patra banca din tara, Corporate Commercial Bank (CCB), aflata in pragul falimentului. Conturile persoanelor private, dar si cele ale mai multor intreprinderi publice si private, spitale si municipalitati, au fost blocate.

Banca centrala a promis o deblocare a conturilor la 21 iulie, dar planul sau de salvare a institutiei a fost respins de catre principalele partide politice intr-o reuniune organizata sub egida sefului statului. Aceasta rectificare bugetara a fost respinsa pe 17 iulie de catre comisiile Parlamentului. Presedintele Rosen Plevneliev i-a indemnat pe parlamentarii bulgari sa voteze in favoarea textului, care a fost adoptat pana la urma cu voturile a 117 deputati din cadrul partidului conservator GERB si liberalilor din cadrul MDL, din totalul de 178 de deputati prezenti. Socialistii, care au sustinut totusi Guvernul Oresarski, au votat impotriva.

Pentru a intra in vigoare, textul este necesar sa fie adoptat in a doua lectura."Singurul motiv al revizuirii (bugetului) este consolidarea resurselor bugetare aflate la dispozitiia Guvernului interimar, cu scopul de a garanta stabilitatea financiara a tarii", a declarat marti ministrul Finantelor, socialistul Petar Ciobanov.

Guvernul tehnocrat al lui Oresarski si-a prezentat pe 23 iulie demisia, aprobata o zi mai tarziu de catre Parlament, deschizandu-se astfel calea unor alegeri legislative anticipate, prevazute la 5 octombrie.

Presedintele Plevneliev urmeaza sa dizolve Parlamentul pe 6 august, iar apoi sa numeasca un Guvern interimar insarcinat cu organizarea alegerilor. Parlamentul va continua sa functioneze pana la 5 august. Conservatorii din cadrul GERB doresc sa extinda prerogativele Guvernului interimar, care sa fie autorizat, in cazul in care va fi necesar, sa efectueze imprumuturi de pe pietele financiare.



Citeste si