8 Septembrie 2014

Ultranationalistul Vladimir Jirinovski vrea sa fie presedintele Novorusiei, statul utopic al separatistilor prorusi din Ucraina



Liderul ultranationalist rus Vladimir Jirinovski a anuntat ca vrea sa devina presedinte al Novorusiei, o entitate statala care ar fi creata in urma unirii autoproclamatelor republici populare Donetk si Lugansk, relateaza joi postul de radio Russkaia Slujba Novostei, in pagina electronica.

Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDRP) a anuntat chiar ca ar vrea sa adopte reforme administrative pentru teritoriul Novorusiei. Pe de alta parte, Jirinovski a prezentat in fata unor jurnalisti o citatie pe care a primit-o din partea Ministerului de Interne al Ucrainei si a spus ca este pregatit sa-i dea curs dar, cu o conditie, ca el sa fie insotit la Kiev de trupe desant din cadrul diviziei din Pskov, relateaza Mediafax.

La sfarsitul lui iulie, diplomatia ucraineana a anuntat ca intentioneaza sa-i dea in cautare internationala pe Vladimir Jirinovski si pe liderul comunist rus Ghenadi Ziuganov. In martie, in contextul alipirii peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia, Jirinovski a declarat ca o solutie ca Ucraina "sa se linisteasca" este cedarea teritoriilor straine pe care aceasta le-a obtinut de la Polonia, Ungaria si Romania, o declaratie respinsa vehement la acea vreme de numeroase tari.



Citeste si