20 Octombrie 2014

Incident armat la frontiera dintre Coreea de Sud si Coreea de Nord



Agenti ai politiei de frontiera din Coreea de Sud au tras focuri de avertisment, duminica, in timp ce zece militari nord-coreeni se apropiau de linia zonei demilitarizate dintre cele doua tari, relateaza site-ul agentiei Yonhap.

Incidentul a avut loc in zona Cheorwon, in provincia Gangwon, la aproximativ 90 de kilometri nord de Seul. Militarii nord-coreeni nu au depasit linia zonei demilitarizate si nu au ripostat la focurile de avertisment, noteaza Mediafax.

Pe 10 octombrie, la frontiera dintre cele doua Corei a avut loc un schimb de focuri declansat de fortele nord-coreene. Pe 7 octombrie, un incident similar a avut loc pe linia frontierei maritime dintre cele doua tari.

Coreea de Nord si Coreea de Sud au semnat doar un armistitiu in urma conflictului de la inceputul anilor 1950, fiind, teoretic, in situatie de razboi.

Maxim Tupikov / Shutterstock.com



Citeste si