23 Octombrie 2014

Rusia negociaza cu Ucraina si UE pe tema gazelor; discutiile continua saptamana viitoare



Negocierile pe tema gazelor dintre Rusia si Ucraina nu au ajuns pana acum la niciun rezultat, urmatoarele discutii urmand sa aiba loc miercurea viitoare, la Bruxelles, anunta Comisia Europeana, potrivit AFP.

"Au fost facute progrese importante", a declarat comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, dupa intrevederea cu reprezentantii Ucrainei si Rusiei, Iuri Prodan si Aleksandr Nowak. "Speram sa ajungem la un acord saptamana viitoare", a adaugat el.

Aliatii Ucrainei trebuie sa ajute aceasta tara sa plateasca restantele la gaze Rusiei, a recomandat luni cancelarul Germaniei, Angela Merkel. "Este necesar un acord intre Ucraina, Uniunea Europeana si Rusia pentru gasirea unei solutii care sa permita stabilizarea aprovizionarii cu gaze iarna aceasta", a subliniat cancelarul german, relateaza Mediafax.

Ucraina, pedepsita in cazul sustragerii gazelor

Vladimir Putin avertizat joi tarile europene ca exista "riscuri majore" privind alimentarea cu gaze in aceasta iarna in lipsa unui acord intre Moscova si Kiev. "Nu exista niciun risc cauzat de oficialii rusi in cooperarea cu Europa, dar exista riscuri privind tranzitul gazelor" prin Ucraina, a declarat Putin intr-o conferinta de presa organizata la Belgrad. "Daca vom observa ca partenerii nostri ucraineni vor incepe sa preia ilegal gaze din conductele noastre destinate tranzitului, atunci vom diminua livrarile pe masura gazului sustras", a avertizat Putin.

Rusia a sistat, din iunie, livrarile de gaze catre Ucraina, in contextul in care Kievul refuza sa achite gazul la tarifele impuse de Gazprom, Kievul acumuland restante de 5,3 miliarde de dolari. Comisia Europeana a admis ca exista riscul unor intreruperi de scurta durata a gazelor in aceasta iarna, precizand ca problemele pot fi depasite daca statele membre UE coopereaza mai strans in domeniul energetic.



Citeste si