7 Mai 2015

Factura reconstructiei Nepalului: 5 mld. dolari. Tara intra intr-un "intuneric economic"



Este foarte probabil ca estimarea costului total al pagubelor produse de seism sa fie eronata iar in realitate costurile sa fie mult mai mari, considera analistii Saxo Bank. Impactul direct este evaluat undeva la 5 miliarde de dolari de catre acestia.

Consecintele indirecte sunt, probabil, mult mai rele si vor crea Nepalului un prejudiciu de aproximativ 20% din PIB. Tara intra intr-o perioada de “intuneric economic”. Reteaua de infrastructura, vitala oricarei prosperitati economice, este distrusa in totalitate si nu exista niciun dubiu ca Nepalul va intra in recesiune anul acesta. Dupa cutremur, economia nepaleza arata la fel de rau ca in Zimbabwe, afirma analistii Saxo Bank.

“Prioritatea numarul 1 pentru economie este sa asigure accesul tarii la valute straine. Contrar teoriilor care sunt expuse tot mai des si a ceea ce se crede, turismul contribuie doar in mica masura la PIB – aproximativ 8,2% in 2013 – dar este a doua sursa de moneda straina dupa cea reprezentata de ceea ce trimit nepalezii din strainatate, cum se intampla si in Romania. In lunile care vin, asistenta financiara internationala va fi cruciala pentru a permite guvernului si sectorului privat sa isi plateasca creditorii straini si sa stabilizeze balanta de plati”, se mentioneaza intr-un raport al bancii daneze.

Cea mai mare provocare pentru Nepal nu va fi sa colecteze aceasta asistenta financiara, ci sa o foloseasca. La fel ca in multe tari subdezvoltate, coruptia e in floare si cuprinde toate straturile societatii. In pofida mecanismului de control instituit de comunitatea internationala, se prea poate ca 10% sau chiar 20% sa se piarda prin fraude si furt. Practic, nu poate fi evitat acest lucru. Refacerea unei economii dupa un eveniment tragic nu e usoara. Totusi, iata cateva linii strategice care au dat rezultate in alte cazuri:

Regandirea politicii monetare pentru a se adapta mai bine relatiilor economice infloritoare cu China. Rupia nepaleza este asociata cursului valutar al rupiei indiene, lucru care a daunat economiei nepaleze din cauza devalorizarii monedei indiene. E mult mai logic ca rupia nepaleza sa fie asociata unui alt cos valutar care sa cuprinda si yuanul chinez.

Initierea unui plan Roosevelt de infrastructura finantat si supervizat de comunitatea internationala.

Dezvoltarea sectorului hidroenergetic, unde China este deja un jucator important, ceea ce implica investitii in educatie pentru a avea expertiza locala si a imbunatati mediul de afaceri.

Va dura cel putin un deceniu pana la refacerea completa dupa acest tragic eveniment si, probabil, si mai mult pana cand viitorul clasei de mijloc din Nepal va fi din nou plin de speranta. Tara are un potential urias, pe langa bogatiile turistice: un sector hidroenergetic eficient ar putea-o propulsa printre statele emergente.

Foto: Shutterstock / Nepal



Citeste si