22 Iunie 2015

Guvernul Greciei discuta noi propuneri de reforma, pentru a evita defaultul datoriilor



Guvernul Greciei discuta noi propuneri de reforma care sa fie prezentate luni creditorilor internationali, in ceea ce ar putea fi un ultim efort de evitare a controlului capitalului si intrarii in incapacitate de plata, au declarat doi oficiali eleni, relateaza MarketWatch.

Membrii Executivului concep un plan prin care spera ca indeplineasca tintele bugetare cerute de creditori, care se concentreaza mai mult pe eliminarea facilitatilor fiscale decat pe taieri de pensii. Noile propuneri pregatite de Guvern includ eliminarea multor facilitati fiscale, respectiv exceptari de la plata impozitului pe venit, capital, carburanti, vanzarile de retail si alte taxe, potrivit Mediafax.

Autoritatile spera ca veniturile suplimentare astfel obtinute vor permite reduceri mai mici ale pensiilor, astfel incat pachetul de masuri sa fie mai putin dureros pentru Guvern din punct de vedere politic. Planul este pregatit de vicepremierul Yannis Dragasakis impreuna cu mai multi membri ai Guvernului, dar nu este clar daca va fi aprobat de Guvern. Grecia se afla sub o mare presiune sa convinga creditorii ca are tinte fiscale ambitioase, inainte de reuniunea de luni a ministrilor de Finante din zona euro, urmata in aceeasi zi de o intalnire a sefilor de guvern.

Masurile de respectare a tintelor fiscale au devenit o conditie esentiala pentru deblocarea ajutorului financiar in lipsa caruia tara va intra in incapacitate de plata in urmatoarele cateva saptamani. Grecia mai mare de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare de 240 de miliarde de euro care se incheie pe 30 iunie. Statul elen trebuie sa plateasca FMI datorii de aproximativ 1,5 miliarde de euro scadente la sfarsitul acestei luni. De asemenea, in iulie si august ajung la scadenta obligatiuni guvernamentale detinute de Banca Centrala Europeana.

Potrivit unor oficiali europeni, daca luni nu se va ajunge la un acord, este posibil ca Grecia sa fie nevoita sa introduca rapid masuri de control al capitalului. BCE a majorat miercuri finantarea de urgenta destinata bancilor elene prin programul ELA cu 1,1 miliarde de euro, la 84,1 miliarde de euro, iar un oficial grec a declarat ca institutia a luat vineri o decizie similara, dar nu a precizat suma. Esecul negocierilor de luni ar putea determina BCE sa limiteze lichiditatile puse la dispozitia institutiilor financiare elene, potrivit surselor europene, iar o astfel de decizie ar obliga autoritatile de la Atena sa plafoneze retragerile de fonduri din banci, transferurile de bani in strainatate si alte tranzactii financiare.



Citeste si